Înregistrarea audio a convorbirii dintre Trudeau şi farsorii Vladimir Kuzneţov şi Alexei Stoliarov (care s-au dat drept Greta Thunberg) a fost recent publicată de către cei doi ruşi.
Justin Trudeau, după ce a fost căzut în cursa celor doi, a discutat cu „falsa Greta” despre NATO, pacea mondială şi Donald Trump.
Purtătorul de cuvînt al premierului a precizat că, atunci cînd Trudeau s-a prins că nu vorbeşte cu Greta Thunberg cea reală, a încheiat apelul telefonic, citează Digi24.
„Bună, Greta!”, este auzit Trudeau în debutul conversaţiei.
„Înţeleg că aveţi multă treabă de lucru şi nu aveţi la dispoziţie prea mult timp pentru o tînără fată, dar să ştiţi că sunt foare îngrijorată de amplificarea actualei crize internaţionale”, a venit replica falsei Greta Thunberg, interpretată de cei doi farsori.
Convorbirea a avut loc la începutul acestui an, la cîteva zile după doborîrea din greșeală, de către armata iraniană, a unui avion ucrainean, dezastru în urma căruia au murit toate cel 176 de persoane aflate la bord, inclusiv 57 de cetăţeni canadieni.
În discuţia telefonică, Trudeau a precizat că a primit foarte multe telefoane pe acest subiect.
Cei doi farsori i-au replicat apoi premierului Canadei că, „deşi el şi ceilalţi lideri mondiali sunt adulţi, se comportă ca nişte copii” şi au formulat următoarele doleanţe:
„Abandonaţi NATO, renunţaţi la armele voastre, culegeţi nişte flori şi zîmbiţi la natură”.
Pe un ton calm, aparent neafectat de expresiile şi cuvintele ciudate alese de interlocutorii săi, Trudeau a felicitat-o pe falsa Thunberg pentru cuvintele ei „pline de pasiune”.
Farsorii l-au întrebat pe şeful guvernului canadian inclusiv despre colaborarea sa cu Donald Trump, iar Trudeau a răspuns că sarcina sa este să „colaboreze cu liderii lumii aleşi de către popoarele lor”.
Vladimir Kuzneţov şi Alexei Stoliarov sunt doi farsori ruşi care în trecut i-au mai păcălit pe Elton John, prinţul Harry şi actualul vicepreşedinte-ales al SUA, Kamal Harris.
Criticii lui Kuzneţov şi Stoliarov susţin că aceştia ar avea legături cu serviciile secrete ruseşti, acuzaţie respinsă de cei doi.
Adăuga comentariu