În același timp, serviciul de securitate ucrainean precizează că acesta a fost găsit nu în biroul lui Zalujnîi, așa cum s-a comunicat anterior, ci într-unul dintre spațiile în care acesta ar putea lucra în viitor.
SBU precizează că a deschis o procedură penală "privind faptul că a fost descoperit un dispozitiv tehnic într-unul dintre locurile de desfășurare permanentă a comandantului-șef al FAU".
"Subliniem că tehnica a fost identificată nu direct în biroul lui Valeri Zalujnîi, ci într-unul dintre spațiile care în viitor ar putea fi folosite de acesta pentru a-și desfășura activitatea", precizează SBU.
Serviciul mai informează că, potrivit datelor preliminare, dispozitivul găsit "se afla într-o stare nefuncțională". "Nu a fost descoperit niciun mijloc de acumulare a informațiilor sau mijloace de transmitere la distanță a înregistrărilor audio", scrie SBU. Acest dispozitiv tehnic va fi prezentat pentru examinare".
Acest lucru a fost raportat de redactorul-șef al Censor Net, Iuri Butusov, citînd surse.
Microfonul dispozitivului de ascultare, aflat sub masa de lucru din unul dintre birourile folosite de comandantul-șef al FAU Zalujnîi, a fost descoperit în timpul pregătirilor pentru mutarea într-o nouă locație.
"După ce microfonul a fost descoperit, au fost inspectate și alte încăperi din cartierul general. Potrivit unor surse, microfonul a fost găsit și în biroul asistentului personal al lui Zalujnîi - Konstantin Bușuev", a declarat Iuri Butusov.
Potrivit acestuia, tot personalul care a avut acces în birourile sediului central este supus unui test poligraf după ce a fost găsit microfonul.
Adăuga comentariu