Ea spune că nu a lovit-o un alt vehicul, ci un urs. Şi are noroc pentru că există şi o dovadă video.
Pe de altă parte, un ursuleț a vizitat un service din Virginia, iar o familie din Connecticut s-a trezit cu ursul în casă.
Un şofer a tras pe dreapta să filmeze, cu telefonul mobil, un urs, pe care îl zărise la marginea unei păduri din Tennessee. Dar filmuleţul pe care avea de gînd să-l posteze pe reţelele de socializare s-a dovedit mult mai dramatic decît şi-ar fi închipuit. Pe neaşteptate, ursul a luat-o la fugă, dar nu înapoi în pădure, ci direct spre sosea, pe unde treceau maşini.
Ursul pur şi simplu a intrat, din lateral, în maşină condusă de o femeie.
Uimitor, dar ursul pare să fi scăpat cu bine după această coliziune. Și a dispărut în pădure...
Pe de altă parte, într-un orăşel din Virginia, un ursuleţ a făcut o vizită într-un service auto şi a fost filmat de o cameră de securitate de la un magazin de vis-a-vis.
Iar în Connecticut, un alt urs a vizitat, pe nepusă masă, o familie. A intrat prin fereastra de la bucătărie, iar Carlos, mezinul familiei, l-a văzut.
Poliţia a venit şi ursul a fost tranchilizat. N-a rănit pe nimeni. Dar, din păcate, va fi eutanasiat - după cum prevede legea - pentru că “a intrat în contact cu oamenii”.
Problema e că astfel de interacţiuni devin tot mai frecvente. Populaţia de urşi din Connecticut a trecut de 800 de exemplare şi creşte cu aproape 10 la sută în fiecare an.
Adăuga comentariu