Ceremonia de deschidere va fi prezentată de Chiara Mastroianni, actriţă franceză, fiica celebrului cuplu franco-italian de actori Catherine Deneuve şi Marcello Mastroianni. Dealtfel, portretul în alb şi negru al lui Catherine Deneuve, o fotografie din 1968, este afişul acestei a 76-a ediţii a Festivalului de la Cannes, transmite rfi.ro.
Cu ocazia ceremoniei de deschidere i se va decerna actorului american Michael Douglas o Palme d’or de onoare pentru strălucita sa carieră şi angajamentul său în favoarea cinemaului.Tot în prima seară va urca covorul roşu al Palatului festivalurilor Johnny Depp, actorul principal – în rolul regelui Ludovic al XV-lea – al filmului de deschidere «Jeanne du Barry» al regizoarei franceze Maïwenn. Filmul acesteia este prezentat în afara competiţiei oficiale.
Alte staruri de renume mondial precum Harrison Ford, Natalie Portman, Martin Scorsese, Juliette Binoche sau Leonardo DiCaprio vor atrage lumina reflectoarelor şi bliţurile aparatelor foto în următoarele 11 zile. De notat că Scorsese prezintă anul acesta la Cannes, în afara competiţiei, pelicula «Killer of the flower Moon», al doile acel mai lung film al său, aproape trei ore şi jumătate. Pe generic figurează doi dintre actorii săi fetiş, Leonardo DiCaprio şi Robert De Niro..
Din cele 21 de pelicule în competiţie pentru la Palme d’or, 7, adică o treime, au fost realizate de femei, un record. Selecţia oficială din acest an este foarte heteroclită, un amestec de vedete, cineaşti cunoscuţi pe Croazetă şi realizatori mai puţin celebri. Din prima categorie să-i cităm pe cei care déjà au obţinut aici cel puţin o Palme d’or, dacă nu chiar două. E vorba de englezul Ken Loach, italianul Nanni Moretti, japonezul Hirokazu Kore Eda, germanul Wim Wenders şi turcul Nuri Bilge Ceylan.
Tot pe lista cunoscuţilor, chiar dacă nu au fost încă premiaţi la Cannes, figurează finlandezul Aki Kaurismaki, americanii Wes Anderson şi Todd Haynes, şi italianul Marco Bellocchio.
La capitolul tineri realizatori care încă nu şi-au făcut un nume la acest cel mai important festival internaţional de film din lume, să amintim două realizatoare: senegaleza Ramata-Toulaye Sy şi tunisiana Kaouther Ben Hania.
Juriul din acest an este compus din 4 femei şi 5 bărbaţi şi este prezidat de suedezul Ruben Östlund, regizor déjà premiat cu două Palme d’or din care ultima anul trecut pentru pelicula «Triangle of sadness».
Adăuga comentariu