X 
Cutremure stiri: 506

Guvernul Austriei, demis prin moţiune de cenzură

28 mai. 2019,, 09:20   Externe
2046 2

Guvernul cancelarului Austriei, Sebastian Kurz, a fost demis luni prin moţiune de cenzură, în contextul crizei politice generate de un scandal de corupţie.

Mediafax scrie că Parlamentul Austriei a aprobat luni după-amiază moţiunea depusă de Partidul Social-Democrat (SPÖ, centru-stînga) împotriva Guvernului condus de cancelarul Sebastian Kurz, liderul formaţiunii de centru-dreapta Partidul Popular Austriac (ÖVP). Moţiunea social-democrată a fost susţinută şi de Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta), precum şi de mişcarea JETZT (ACUM, de stînga).

Imediat după votul din Parlament, cancelarul Sebastian Kurz a părăsit sala. Kurz va rămîne cancelar interimar al Austriei pînă cînd un nou Guvern va beneficia de susţinerea Parlamentului.

Guvernul Austriei era sprijinit de o coaliţie formată de Partidul Popular Austriac cu Partidul Libertăţii. Alianţa politică s-a destrămat după ce cancelarul Sebastian Kurz a cerut demiterea din Guvern a unor lideri ai Partidului Libertăţii în contextul scandalului de corupţie în care este implicat vicecancelarul demisionar Hainz-Christian Strache.

Pe fondul crizei, preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a recomandat organizarea de alegeri parlamentare anticipate în septembrie.

Heinz-Christian Strache, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Partidul Libertăţii, a demisionat din funcţia de vicecancelar al Austriei după apariţia în presă a unei înregistrări compromiţătoare care îl surprinde discutînd cu un potenţial investitor rus.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав