Conform acestor restricţii, pasagerii pentru Grecia trebuie să deţină un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore şi să se supună unor teste aleatorii pentru COVID-19.
Toţi călătorii străini intră în carantină timp de şapte zile
Călătorii israelieni care au fost vaccinaţi cu ambele doze cu cel puţin două săptămîni înainte de sosire nu mai sînt obligaţi la carantină, potrivit unui acord în domeniul turismului încheiat între cele două state.
Majoritatea zborurilor spre ţări din afara UE sînt interzise, cu excepţia celor spre zece state, printre care Marea Britanie.
În transporturile interne sînt autorizate doar călătoriile esenţiale
Şcolile, magazinele cu produse neesenţiale şi restaurantele sînt închise, dar autorităţile plănuiesc să permită redeschiderea magazinelor mici începînd de luni, cu restricţii, iar liceele ar urma să reia cursurile fizice în cursul acestei luni.
Grecia a raportat vineri 3.080 cazuri noi de infectare - dintr-un total de peste 273.000 - şi 72 de decese, al căror bilanţ a depăşit 8.300.
Adăuga comentariu