X 
Cutremure stiri: 502

Dialogul trilateral China-Afganistan-Pakistan s-a încheiat

10 mai. 2023,, 21:00   Externe
3060 0

Ministrul chinez de Externe, Qin Gang, a participat marți la cel de-al 5-lea dialog al miniștrilor de Externe China-Afganistan-Pakistan.

Purtătorul de cuvînt al ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a informat că în cadrul dialogului, cei trei șefi ai diplomației au avut schimburi de opinii pe teme de cooperare în securitate, combaterea terorismului, afaceri și investiții și au ajuns la o serie de consensuri. În declarația comună dată publicității, cele trei părți susțin aprofundarea cooperării politice, dezvoltării și securității, pe baza respectului reciproc, a negocierilor loiale și a beneficiilor reciproce.

China este dispusă să consolideze comunicarea strategică și coordonarea politicilor între cele trei țări prin canalele de cooperare dintre China, Afganistan și Pakistan, să consolideze buna vecinătate și încrederea reciprocă strategică, să aprofundeze cooperarea în domeniul combaterii terorismului și al securității, să intensifice legăturile de interese ale celor trei țări și să mențină și să promoveze stabilitatea și prosperitatea regională.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав