Femeile din ambele formaţiuni politice au fost invitate să poarte alb de către Grupul de lucru al femeilor democrate din Cameră. „Purtînd alb, culoarea sufragetelor, oferim un mesaj respectuos de solidaritate cu femeile din toată ţara şi declarăm că nu vom da înapoi în privinţa drepturilor noastre cîştigate cu greu”, a declarat pentru CNN, Lois Frankel din Florida, preşedinta grupului de lucru.
În 2017, acelaşi grup le-a convins pe femeile democrate să se îmbrace în alb, la discursul preşedintelui adresat Congresului, în memoria mişcării sufragetelor, dar şi ca să-i arate lui Trump susţinerea lor pentru soluționarea problemele femeilor, inclusiv serviciile medicale accesibile sau egalitatea privind drepturile salariale.
Adăuga comentariu