Despre acest lucru a anunțat Ambasada Republicii Moldova la Moscova, răspunzînd la întrebările site-ului Noi.md.
De asemenea Ambasada a menționat că recepționează numeroase adresări prin intermediul poștei electronice, precum și telefonic, de la conaționalii aflați în Federația Rusă, care solicită recomandări și sprijin pentru a pleca spre Republica Moldova.
Lor le sînt oferite informațiile necesare, precum și recomandările de rigoare, fiind propuse cetățenilor și cursele de autocar spre Republica Moldova, cu ocolirea Ucrainei.
Secția consulară a ambasadei are un program de lucru intens cu cetățenii de luni pînă vineri, între orele 8.00-17.00. În caz de necesitate, programul poate fi prelungit, iar în afara programului de lucru, cetățenii care se confruntă cu situații de urgență pot apela Ambasada la numărul +7 929 964 9079, disponibil 24/24.Primirea în audiență, acordarea asistenței și protecției consulare, precum și prestarea serviciilor cetățenilor este prioritatea funcționarilor secției consulare. Numărul conaționalilor care beneficiază de servicii consulare este de aproximativ 80 de cetățeni pe zi. În contextul situației din Ucraina, numărul acestora a crescut cu aproximativ 20%, depășind în ultimele zile cifra de 100 de persoane zilnic.
Adăuga comentariu