Rețelele sociale sînt pline de postări ale influencerilor care promovează tot felul de lucruri, pe care le folosesc ei înșiși sau nu, uneori pentru bani, alteori gratis. E destul de comun și să posteze cam tot ce fac într-o zi obișnuită, dar asta s-a întors împotriva lor recent, într-o oarecare măsură.
Un youtuber a trimis 40 de cutii către influenceri britanici pentru a marca aniversarea de 50 de ani de la aterizarea pe Lună. Acesta a așezat pietre obișnuite de pe Pămînt în recipiente de plastic și le-a trimis acestora. Alături, acesta a trimis și un certifica de autenticitate și un bilețel care îi aunța pe aceștia că provenea de la National Space Centre. Astfel, youtuberul a încercat să îi păcălească pe influenceri că au primit de fapt bucăți de roci lunare.
De ce a trimis pietriș unor influenceri
Motivul pentru care a recurs la asta este unul destul de amuzant. „Am început să mă gîndesc dacă există ceva ce aș putea trimite unui influencer despre care chiar nu ar posta vreodată”, a explicat. „O piatră lunară părea ceva ieșit din comun, dar totuși semi-credibil, așa că am crezut că ar fi amuzant să văd dacă acești influenceri chiar ar posta despre asta”, a adăugat youtuberul.
Partea cea mai amuzantă e că mulți dintre influenceri chiar au crezut că au primit bucăți din satelitul natural a al Pămîntului.
Adăuga comentariu