Preşedintele Duda a calificat acţiunea poliţiei drept „o ameninţare absolută pentru Constituţie şi lege” şi s-a declarat „profund bulversat” de acest episod, adăugînd că „acei care au luptat pentru o Polonie liberă sînt acum încarceraţi, în timp ce alţii, acuzaţi de corupţie, sînt liberi”.
Poliţia a intrat în palatul prezidenţial după ce a primit ordinul să-i aresteze pe fostul ministrul de interne, Mariusz Kaminski, şi pe fostul adjunct al acestuia, Maciej Wasik, care se refugiaseră în reşedinţa preşedintelui Duda pentru a nu fi arestaţi, notează Noi.md cu referire la digi24.ro.
Cei doi politicieni, deputaţi ai partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS) au fost amnistiaţi de preşedintele Duda în 2015 în urma unei condamnări pentru abuz în serviciu şi fals, decizie semnată de preşedinte după ce acest partid - din care provine şi Andrzej Duda - a preluat atunci puterea pe care a deţinut-o pînă în decembrie 2023.După învestirea guvernului condus de Tusk, Curtea Supremă a invalidat decizia de amnistiere, invocînd că ea a fost semnată de preşedinte înaintea pronunţării sentinţei definitive. Între timp, Curtea Constituţională, în care majoritatea judecătorilor au fost numiţi pe vremea fostului guvern, a stabilit că decizia de amnistiere din 2015 este valabilă.
Cu aceste două decizii judiciare contradictorii, autorităţile au pus-o în aplicare pe aceea care permite arestarea celor doi politicieni.
Între timp, Mariusz Kaminski a intrat în greva foamei şi s-a declarat „primul deţinut politic al Poloniei” după 1989. De partea sa, premierul Tusk l-a acuzat pe Duda că „sabotează justiţia”.
Adăuga comentariu