Un localnic a postat pe Reddit o fotografie în care sute de broaște de trestie de zahăr se află pe o stradă din zonă, notează news.com.au.
"Acesta este chiar locul în care ne plimbăm cîinele în fiecare zi", a spus Jonathan, care a precizat că broaștele au ajuns în dreptul locuinței sale."În seara asta au început să vină pe sub ușa garajului. Este rău", a spus el.
La scurt timp după ce bărbatul a postat poza respectivă, utilizatorii rețelei de socializare au început să comenteze.
Jonathan a declarat, pentru Yahoo News Australia, că locuitorii sînt "foarte îngrijorați", în special cei care au animale de companie.
"Chiar părea că sînt milioane", a afirmat el.
Broasca de trestie de zahăr a fost introdusă pentru prima dată în Queensland în 1935 cu scopul de a încerca să "controleze" o insectă nativă, dar, în schimb, a alterat echilibrul ecologic al Australiei, devenind rapid un dăunător.
Au fost aduse 102 broaște de trestie de zahăr, dar în aproape 90 de ani se estimează că numărul acestora a crescut la peste 200 de milioane.
Adăuga comentariu