Se doreşte introducerea unei legislaţii mai stricte pentru a descuraja fumatul, inclusiv utilizarea ţigărilor electronice.
"Nouă din zece cancere pulmonare sînt cauzate de tutun; dorim să facem fumatul cît mai neatractiv pentru a proteja sănătatea cetăţenilor noştri şi a salva vieţi", a justificat într-un comunicat de presă comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides.
"Pentru a realiza acest lucru este esenţial să luăm măsuri mai energice pentru reducerea consumului de tutun (...) şi să ţinem pasul cu tendinţele pentru a face faţă fluxului neobosit de noi produse care apar pe piaţă - ceea ce este deosebit de important pentru protejarea tinerilor", a adăugat ea.
Propunerea urmează să fie analizată de Consiliul Uniunii Europene (organismul care reprezintă cele 27 de state membre) şi de Parlamentul European.
Comercializarea "produselor din tutun" a făcut obiectul unei directive europene în 2014 de stabilire a cadrului legislativ pe teritoriul Uniunii Europene. Tendinţele observate însă pe această piaţă autorizează Comisia să modifice acest cadru.
Miercuri, executivul european a subliniat în special faptul că volumul vînzărilor de "produse din tutun încălzit" a crescut cu 10% sau mai mult în cel puţin cinci ţări din Uniunea Europeană - minimul necesar pentru înăsprirea legislaţiei.
Potrivit Comisiei, vînzarea acestui tip de produse a explodat în mai multe state membre între anii 2018 şi 2020, cum ar fi în Franţa (+406%), Portugalia (180%) şi Ţările de Jos (153%).
Adăuga comentariu