Obama şi Clooney se vor angaja într-o "conversaţie virtuală", potrivit unei invitaţii către donatori obţinută de Reuters. Preţul biletelor variază între 250 şi 250.000 de dolari.
În iunie, Obama a organizat o strîngere de fonduri pentru Biden, fostul său vicepreşedinte, care a adus campaniei acestuia din urmă peste 11 milioane de dolari. Biden se va confrunta cu preşedintele Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie din Statele Unite.
Pandemia de coronavirus l-a obligat pe Biden să organizeze evenimente de campanie online sau aproape de locuinţa sa din Delaware. Strîngerile de fonduri virtuale s-au dovedit însă eficiente pentru Biden, ajutîndu-l pe acesta şi grupurile democrate aliate să strîngă mai mulţi bani decît Donald Trump şi grupurile republicane în lunile mai şi iunie.
Clooney, un critic deschis al preşedintelui Donald Trump, şi soţia sa, Amal, conduc "Clooney Foundation for Justice", o organizaţie internaţională pentru drepturile omului. Luna trecută, el a donat 500.000 de dolari către "Equal Justice Initiative", o organizaţie non-profit care reprezintă în justiţie deţinuţi ce ar fi fost acuzaţi în mod greşit.
Adăuga comentariu