Potrivit poliției locale, avalanșa s-a produs duminică în jurul orei locale 15:00 și a afectat inclusiv pârtia de schi, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
O singură persoană afectată a fost găsită până acum și este în siguranță. Aproximativ 100 de salvatori iau parte la misiunea de căutare, fiind ajutați de câini de urmă.
De asemenea, trei elicoptere au fost chemate în ajutor pentru localizarea celor căutați.
„Facem tot ce putem pentru a-i salva pe iubitorii sporturilor de iarnă”, se arată într-un comunicat al orașului Lech, de care aparține stațiunea.
Potrivit meteorologilor există un risc mare de avalanșe în toată regiunea austriacă Vorarlberg, în ziua de Crăciun, din cauza zăpezii care a căzut recent și a vântului.
Adăuga comentariu