Australia a decis să nu accepte turiști străini pînă în 2022 din cauza pandemiei de coronavirus. Despre acest lucru a anunțat marți, 5 octombrie, premierul Scott Morrison, scrie Associated Press.
"Țara nu este încă pregătită să accepte turiști străini", a spus el.
Șeful guvernului a menționat că autoritățile țării au decis să acorde o atenție prioritară sosirii migranților calificați și a studenților, dar încă nu este gata să accepte turiști străini.
"Cred că anul viitor vom primi și oaspeți", și-a exprimat speranța Morrison.
În același timp, el a menționat că guvernul este gata să revizuiască unele restricții de călătorie pentru australieni în străinătate.
"Deschiderea frontierelor externe va fi posibilă numai în cazul vaccinării complete a 80% din populația țării cu vîrsta de 16 ani și peste", a subliniat politicianul.
În întreaga perioadă a pandemiei, în Australia au fost înregistrate puțin peste 107 mii de cazuri de COVID-19 și 1307 decese.
Reamintim că mai devreme Suedia a anulat aproape toate restricțiile de carantină. Autoritățile suedeze au explicat aceste slăbiri ale restricțiilor de carantină prin campania de vaccinare de succes.
De asemenea, s-a anunțat că Norvegia anulează toate restricțiile de carantină. Autoritățile au anunțat că țara poate uita de distanțarea socială și poate reveni la viața normală.
Adăuga comentariu