X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Amendă uriașă pentru 3 companii farmaceutice care au pus la un medicament preț de pînă la 30 de ori mai mare

10 sep. 2020,, 20:00   Externe
2515 0

Autoritatea franceză pentru Concurenţă a dat o amendă de 444 de milioane de euro companiilor farmaceutice Novartis, Roche şi Genentech pentru "practici abuzive", după ce acestea au menţinut un medicament de pînă la 30 de ori mai scump față de altele cu același efect, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Este vorba despre sancţiunea colectivă cea mai mare impusă de acest organism unor companii farmaceutice.

Cele trei firme ar fi abuzat de "poziţia dominantă colectivă" pentru a promova vînzarea de Lucentis, un medicament pentru tratamentul degenerescenţei maculare asociate cu vîrsta (DMLA), în loc de Avastin, un tratament concurent care este de 30 de ori mai ieftin, a precizat autoritatea într-un comunicat.

O injecţie cu Avastin costă între 30 şi 40 de euro, în timp ce una de Lucentis ajunge la 1.161 euro, conform datelor oficiale franceze.

Autoritatea franceză de concurenţă a explicat faptul că cele trei companii ar fi demarat o serie de acţiuni la autorităţile naţionale şi medicale, profitând de poziţia lor, pentru a menţine utilizarea şi preţul Lucentis şi a evita ca Avastin (un medicament pentru tratamente oncologice) să primească autorizaţie pentru tratarea DMLA.


Degenerescenţa maculară asociată cu vîrsta (DMLA) este cauza principală a incapacităţii vizuale la persoanele de peste 50 de ani în ţările industrializate şi cauzează o gravă deteriorare a vederii pe care pacienţii o percep sub forma unor pete întunecate.

Genentech, proprietate a Roche, a dezvoltat cele două medicamente cu scopuri distincte, dar oftalmologii au descoperit că Avastin avea efecte similare în cazul DMLA ca şi Lucentis, la costuri mult mai mici.

Cele două companii, împreună cu Roche, care are acorduri cu ele privind comercializarea Lucentis, sînt considerate de autorităţile franceze "o entitate colectivă" datorită legăturilor contractuale dintre ele.

Novartis şi Roche au mai fost amendate în 2014 de autorităţile italiene cu 182 milioane euro pentru acelaşi motiv.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?