Pentru a plăti despăgubirile la care l-a obligat instanța, Dwi Susilarto a ajuns la tribunalul din centrul insulei Java cu o camionete încărcată cu saci. Ajutat de doi prieteni el a transportat monedele cu roaba în sala de judecată, a declarat avocatul său vineri.
La nouă ani de la despărțirea de soția sa, bărbatul a fost obligat de un judecător să-i plătească mamei copiilor săi suma de 178 de milioane de rupii, adică 10.730 euro. Nemulţumit de decizie, bărbatul a decis să plătească 153 de milioane de rupii (9.220 euro) în monede de 1.000 de rupii (0,06 euro), iar restul în bancnote.
Gestul bărbatului l-a înfuriat la culme pe avocatul soției sale, care a refuzat să numere banii și a declarat că Susilarto că doreşte să îşi umilească deliberat fosta consoartă. Femeia a acceptat, însă, banii.
Preşedintele tribunalului a solicitat angajaţilor instituției să numere monedele, ceea ce va dura, potrivit acestuia, o săptămînă.
Susilarto, care este angajat ca funcționar public, a declarat că a trebuit să recurgă la prieteni pentru a strînge suma datorată fostei soţii. Aceștia i-au dat cea mai mare parte din bani în monede mici, a precizat avocatul acestuia, declarîndu-se şi el surprins de metoda de plată.
Adăuga comentariu