Potrivit unui comunicat al Kremlin-ului, Volodin l-a anunțat pe Putin că un deputat este în stare gravă, la terapie intensivă.
De altfel, pînă acum, un parlamentar rus a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus.
”Într-adevăr, situația nu este ușoară. Corpul colegial este obligat să se reunească, așa că, de fiecare dată, în ciuda faptului că trecem testul, vedem că tot mai mulți dintre colegii noștri sînt bolnavi. Astăzi sînt 38 de deputați internați în spital, iar unul este în terapie intensivă. Știți că un deputat a murit în urma pandemiei.Desigur, luăm anumite măsuri pentru ca Parlamentul să funcționeze, dar dacă vă uitați la rezultatele perioadei care a trecut, avem 91 de deputați care au fost bolnavi sau sînt bolnavi astăzi. Prin urmare, facem totul pentru a introduce noi forme acolo unde este posibil, trecînd la lucrări la distanță, de exemplu, în cadrul comisiilor sau al videoconferințelor. Dar nu putem face acest lucru în cadrul organizării activității Parlamentului” - i-a spus lui Putin preşedintele camerei inferioare a Parlamentului rus.
Adăuga comentariu