X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

Sandu către oamenii de afaceri: Vă promit respectul Guvernului

28 iun. 2019,, 12:40   Economie
3112 0

Cele mai mari îngrijorări ale investitorilor și agenților economici din R. Moldova, precum și măsurile necesare pentru dezvoltarea mediului de afaceri au fost discutate astăzi de premierul Maia Sandu cu reprezentanții Asociației Businessului European (EBA) și ai Camerei de Comerț Americană (AmCham).

„Timp de mai mulți ani, în Republica Moldova au avut loc ilegalități de diferite proporții și fapte de evaziune fiscală. Vreau să ştiu ce trebuie să se schimbe, astfel încît dvs. să puteţi obține venituri în mod legal, să nu trebuiască să căutați portiţe pentru a supraviețui, să nu ne minţim unii pe alţii. Vreau o relaţie sinceră. Vă promit respectul Guvernului faţă de oamenii de afaceri care activează în mod onest”, a spus Sandu.

Ea a dat asigurări că actualul Guvern dispune de voință politică pentru a îmbunătăți condițiile mediului de afaceri din țară, astfel încît să crească numărul locurilor de muncă și salariile.

Reprezentanții mediului de afaceri au vorbit despre problemele cu care se confruntă. Între acestea: sistemul judiciar nefuncțional, cadrul legislativ defectuos al managementului deșeurilor, lipsa credibilității sectorului bancar, ineficiența sistemului educațional care nu asigură piața cu personal calificat, fenomenul migrației, birocrația, existența monopolurilor, lipsa procedurilor transparente privind controlul siguranței alimentelor, dar și lipsa deschiderii din partea autorităților locale și a funcționarilor publici.

Sandu a anunțat că va prezenta în scurt timp un plan menit să contribuie la eliminarea impedimentelor în activitatea businessului în Republica Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?