Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4069

Recolta de fructe și legume din Moldova ar putea fi compromisă

26 apr. 2023,, 11:30   Economie
3208 0

Producătorii agricoli din Moldova sînt îngrijorați de ploile torențiale.

Legumele cresc cu o întîrziere de cel puțin două săptămîni comparativ cu anii precedenți, iar condițiile meteorologice contribuie la răspîndirea bolilor și dăunătorilor.

Acest lucru poate duce la o recoltă mai mică și la creșterea prețurilor la legume, relatează Laf.md.

"Bolile au început deja, plantele nu se dezvoltă așa cum ar trebui, este frig și nu există suficient soare. Nu există soare, creșterea plantelor stagnează, se dezvoltă foarte slab. Ele ar fi trebuit deja să înflorească", spune un fermier.

Cea mai gravă situație este în cîmpurile deschise, unde pămîntul nu a fost afînat la timp.


"Pămîntul este bătut. După ploaie, el trebuie imediat afînat, pentru a permite plantei să respire", spune fermierul Nicolai Nicoară din satul Pugaceni, raionul Anenii Noi.

Dacă ploile vor continua, recolta de legume va fi modestă, prognozează fermierii.

"Din cauza umidității, producția de legume scade foarte mult, respectiv, crește prețul. Prețul crește din cauza sezonului nefavorabil", spune fermierul Pavel Terentiev din satul Coșnița, raionul Dubăsari.

Din cauza precipitațiilor, albinele nu pot poleniza pomii fructiferi înfloriți, ceea ce poate afecta viitoarea recoltă de fructe.
Anterior, EastFruit a scris că, din cauza precipitațiilor, agricultorii moldoveni ar putea pierde parțial recolta de ceapă. Unele culturi de ceapă nu au putut fi protejate eficient de buruieni, cîmpurile vor fi arate și plantate din nou. Cazurile de pierderi ale viitoarei recolte de ceapă, se pare că nu sînt prea frecvente, dar provoacă îngrijorări.

0
0
2
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?