Potrivit serviciului de presă al guvernului, reprezentanții companiilor franceze și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu modificarea legii privind impozitarea tichetelor de masă, care a avut loc în august 2019.
Din afirmațiile oamenilor de afaceri, impozitarea tichetelor de masă a împiedicat atingerea obiectivelor setate și le creează unele impedimente de ordin fiscal și administrativ.
Prim-ministrul a asigurat investitorii de intenția Guvernului de a susține afacerile și de a crea un mediu predictibil. Întrucât Executivul nu are posibilitatea de anulare a impozitării tichetelor de masă, a fost identificată o soluție provizorie de a majora valoarea tichetului de masă de la 45 lei la 55 lei.
„Considerăm alimentarea sănătoasă a angajaților un obiectiv important și un factor care poate susține dezvoltarea afacerilor în Moldova. Deci, puteți conta pe suportul nostru în identificarea soluțiilor”, a menționat prim-ministrul.În finalul ședinței, părțile au convenit să monitorizeze, în condițiile noi, evoluția afacerilor pe parcursul lunilor ianuarie-februarie, iar în luna martie va fi organizată o ședință cu responsabilii, unde va fi constat progresul și vor fi apreciate perspectivele în implementarea tichetelor de masă.
Adăuga comentariu