De această părere este expertul independent, fostul vicepremier, ex-ministru al Economiei Moldovei, Alexandru Muravschi, transmite Noi.md.
El a menționat că, în opinia economiștilor europeni cu renume, principala problemă economică creată de coronavirus este blocarea activității unui număr mare de agenți economici și sectoare bugetare.
"Inactivitatea agenților economici, în special a întreprinderilor mici și mijlocii, în special de tip familial, îi epuizează repede din punct de vedere financiar. Privilegiile fiscale și amînarea plăților în această situație sînt mici cîștiguri nesemnificative. Avem nevoie de măsuri mai radicale de susținere din partea statului și anume asigurarea agenților economici cu lichiditatea financiară necesară", a subliniat Alexandru Muravschi.
Potrivit lui, acest lucru se poate realiza doar prin subvenționarea financiară directă a agenților economici, precum și prin achitarea integrală a salariilor bugetarilor care nu lucrează."Guvernul nu trebuie să se teamă în aceste momente de a crește datoria publică și deficitul bugetar prin creșterea împrumuturilor de la bănci. BNM poate merge la creditarea guvernului din contul rezervelor valutare. Deși acest lucru poate fi prevăzut doar ca o măsură extremă în situația în care toate celelalte instrumente se vor epuiza. Sper că nu se va ajunge la acest lucru, dar în crearea scenariilor, această opțiune ar trebui, de asemenea, luată în calcul. Creșterea inflației și a datoriei publice în această situație este mai puțin periculoasă în comparație cu falimentul agenților economici și colapsul economiei. Este nevoie de un brainstorming urgent al tuturor celor care înțeleg acest lucru, cît nu este prea tîrziu", a subliniat expertul independent, fostul vicepremier, ex-ministru al Economiei Moldovei, Alexandru Muravschi.
Adăuga comentariu