Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Moldova și Rusia vor extinde cooperarea comercial-economică

10 feb. 2023,, 14:45   Economie
4236 0

Conducerea Camerei de Comerț și Industrie a regiunii Kursk a Federației Ruse, ONG-ul "Женщины Лидеры" și Centrul socio-cultural "Comunitatea moldovenilor" au organizat masa rotundă comună "Extinderea cooperării între mediul de afaceri și organizațiile obștești".

Potrivit presei regionale ruse, la această masă rotundă a participat Boris Bîșov, viceministrul politicii interne și de tineret din regiunea Kursk, și Alexandr Șapovalov, șeful Departamentului principal pentru proiecte publice și interacțiune cu instituțiile societății civile din cadrul Ministerului politicii interne și de tineret din regiune.

În 2022 s-au împlinit 20 de ani de la semnarea Acordului de cooperare în domeniul comercial-economic, științific, tehnic, umanitar și cultural între administrația regiunii Kursk și Ministerul Economiei al Republicii Moldova.

Au fost încheiate 5 acorduri de înfrățire între regiunea rusă menționată și subiecții Republicii Moldova. Camera de Comerț și Industrie a regiunii Kursk este legată prin acorduri de cooperare cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, precum și cu filialele din Găgăuzia, Transnistria și Orhei, iar din decembrie 2021 - și cu filiala din Ungheni.

În cadrul întîlnirii, părțile au discutat despre planurile de cooperare ulterioară între organizațiile publice.


Reprezentanții Uniunii "Camera de Comerț și Industrie din Siberia Centrală" și-au împărtășit experiența în dezvoltarea antreprenoriatului în rîndul femeilor. De asemenea, au avut loc discuții cu reprezentanții întreprinderilor din regiune.

21
0
1
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?