''În cadrul vizitiei mele la Moscova, autoritățile rusești m-au întrebat de ce noi nu vrem să luăm banii. Au zis că vor să ne ajute, dar noi nu vrme să luăm. Acum, noi sîntem gata să luăm totul pe puncte din acord și nu vedem motive pentru care celelalte partide să nu susțină inițiativa. Acești bani sînt necesari și am auzit alte partide care spun deja că banii trebuie și condițiile sînt bune. Trebuie să luăm pentru că toate țările împtumută în această perioadă pentru a depăși deficitele bugetare. Eu sînt optimist și cred că dacă vom încheia discuțiile pînă la sfîrșitul lunii august, în noua sesiune a Parlamentului ar putea fi votată inițiativa de deputați'', a declarat președintele țării, Igor Dodon.
În data de 7 mai, magistrații Curții Constituționale au declarat neconstituțional acordul de împrumut în valoare de 200 de milioane de euro dintre Republica Moldova și Federația Rusă. Sesizarea a fost depusă la CC de către de deputatul din grupul parlamentar PRO Moldova Sergiu Sîrbu. Mai multe prevederi ale respectivei legi au fost contestate și de deputații din PAS și PPPDA.
Adăuga comentariu