Republica Moldova procură în prezent necesarul de electricitate de la bursa de energie din România OPCOM, care în orele de vîrf se ridică la peste 600 de Megawați. Totuși, pentru ziua de marți deficitul de energie constituie circa 74%, în condițiile unui număr limitat de oferte și a prețurilor la bursă tot mai mari, și care ar ar putea crește în continuare, a declarat pentru Radio Chișinău directorul Energocom, Victor Bînzari:
„Din cauza că prețurile de la bursă ieri au crescut foarte mult, noi nu ne-am încadrat în acele prețuri care au fost licitate la OPCOM. Astfel, colegii de la Moldelectrica au activat contractul de avarie semnat între operatorii sistemului de transport cu țările vecine. Nu există producători disponibili care ar putea să ne ofere la ora actuală tot necesarul de consum, pentru că de fapt noi consumăm cîte 600 de Megawați în orele de vîrf. Unica soluție este de a încheia contracte în România. sîntem nevoiți să procurăm de la OPCOM în condițiile date”, a declarat Victor Bînzari.Directorul Energocom, Victor Bînzari, a mai menționat că începînd cu 1 decembrie există certitudinea că Republica Moldova va contracta cantități suplimentare de electricitate, fiind deja semnată o înțelegere cu o companie din țara vecină.
„Am discutat cu cîteva companii, cum ar fi Hidroelectrica, care ar putea să ne ofere 20 de Megawați suplimentar. Și în rest, în lunile ce urmează, la fel vom procura de la bursă. Deconectări nu vor fi, toată lumea va avea energie, dar încă odată solicităm respectuos pentru toți consumatorii de energie electrică, să consume rațional, pentru că prețurile sînt în creștere. Iar acum cu părere de rău alte posibilități de a avea acces la prețuri mai ieftine nu există. Acum este o criză energetică în toată Europa, nu doar în regiune”, a declarat Victor Bînzari.
„Vor exista premise chiar de reducerea prețurilor către consumatorii finali, dacă se reiau livrările de la Cuciurgan, însă acest lucru depinde de decizia Gazprom de a suplini volumele de gaze naturale furnizate de către Moldovagaz. În aceste momente trebuie să înțelegem că tot ceea ce se întîmplă acum, multe lucruri se petrec pentru prima dată. Iar principalele riscuri și preocupări țin acum de situația din Ucraina în ceea ce privește infrastructura energetică de acolo”, a declarat Ion Munteanu.
Amintim că autoritățile au informat despre pericolul unor deconectări masive de electricitate pentru 29 și 30 noiembrie după posibile atacuri cu rachete asupra Ucrainei.
Adăuga comentariu