X 
Cutremure stiri: 502

Datoria Moldovagaz faţă de Gazprom a crescut

30 apr. 2019,, 11:45   Economie
2773 8

Aniversarea de 20 de ani de la fondare, compania moldo-rusă Moldovagaz o întîlnește cu datorii-record față de Gazprom.

Astfel aceasta a ajuns la nivelul de 431,66 miliarde de ruble rusești sau de circa 6,21 miliarde de dolari la cursul de schimb de la finele anului 2018, transmite mold-street.com.

Raportul financiar anual al gigantului gazier rus arată că în 2018, datoria Moldovagaz față de Gazprom a crescut cu peste 320 milioane de dolari.

În raportul său Gazprom însă menționează că datoria debitoare a Moldovagaz ar fi egală cu zero, iar aceste datorii uriașe de 6,21 miliarde de dolari sînt incluse la categoria "rezervă pentru pierderile la credite".

Majoritatea acestora (peste 90%) sînt ale regiunii separatiste, care din anul 2006 nu achită nici-un ban pentru metanul livrat de Gazprom.


În acelaşi document se arată că anul trecut plăţile efectuate de Gazprom pentru serviciile de transportare a gazlui rusesc pe teritoriul Republicii Moldova în alte state s-au diminuat cu peste 22%, pînă la 47,1 milioane de dolari, ceea ce denotă că şi volumul de gaz transportat s-a diminuat.

În acelaşi timp în 2018 valoarea achiziţiilor de metan de către Moldovagaz s-au majorat cu circa 35% şi au ajuns la 423,5 milioane dolari.

Moldovagaz în forma sa actuală a fost fondată în luna mai 1999 şi Gazprom deţine o cotă de 50%, Guvernul Republicii Moldova - 35,33%, iar autorităţile de la Tiraspol - 12,44%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав