Previziunile autorităților în acest sens sînt incluse în proiectul Cadrului bugetar pe termen mediu (2024-2026), transmite bizlaw.md.
Autoritățile spun că, în contextul economic al anului 2022, investițiile s-au diminuat cu aproape 12%, influențate de micșorarea investițiilor private și publice, inclusiv din credite și împrumuturi externe. Totuși, în anul 2023, activitatea investițională se va relansa ușor, iar factorul de bază stimulativ va fi creșterea investițiilor publice urmare implementării proiectelor investiționale ale statului în domeniul energetic, reabilitării drumurilor naționale și locale, dezvoltării infrastructurii de apă și canalizare.Din a doua jumătate a anului 2023, se anticipează o relansare a volumului investițiilor din sectorul privat, situație argumentată de relansarea graduală a creditării, în contextul relaxării politicii monetare, lansarea Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei, care va da un impuls pentru afacerile cu potențial de creștere, politica fiscală stimulativă ce prevede cota zero la impozitul pe venitul nedistribuit, îmbunătățirea climatului de afaceri, tendința de retehnologizare a economiei.
Amintim că autoritățile prognozează, de asemenea, că în anul 2023 economia Republicii Moldova își va reveni treptat, recuperînd scăderea din anul precedent, și va fi un an de relansare a activității industriale, prognozîndu-se o creștere de circa 4-4,5%.
Adăuga comentariu