Potrivit premierului, PIB-ul Moldovei ar urma să crească cu 8,3% pînă în 2023. În acest sens, Executivul a aprobat Planul de Acțiuni pentru anii 2020-2023. Documentul acoperă 12 sectoare principale și cuprinde în jur de 1.000 de inițiative ambițioase, dar pe care Guvernul și le asumă, a mai menționat Ion Chicu, transmite NOI.md cu referire la n4.md.
„Obiectivele cele mai ambițioase țin de intenția noastră de a intensifica activitățile pe dimensiunea integrării europene, pe echilibrarea politicii externe a Republicii Moldova. Bineînțeles, consolidarea statului de drept dezvoltarea economică a Republicii Moldova.”Astfel, a mai spus că salariul mediu pe economie va crește cu 52,7% și va reprezenta 11.200 de lei pînă în 2023, iar leafa în sectorul public va constitui 12.700 de lei, fiind cu 58,6% mai mare decît acum.
Menționăm că planul de acțiuni al Guvernului Chicu pentru anii 2020-2023 prevede o serie de măsuri pentru crearea locurilor de muncă, atragerea investitorilor, dezvoltarea infrastructurii, precum și alte obiective de o importanță majoră pentru crearea unui trai mai bun în Moldova.
Adăuga comentariu