Ministrul susține că de vină ar fi „o defecțiune tehnică din cauza uzurii metalului”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Am văzut primul draft, se mai lucrează la definitivare și cred că pînă la finalul lunii ar trebui să fie făcut public. Din ceea ce am reușit să citesc, a fost o defecțiune tehnică din cauza uzurii metaluli sau așa numita oboseală a metalului”, a declarat Andrei Spînu, transmite newsmaker.
Totodată, vicepremierul precizează că avaria nu s-a produs l-a sistemul de răcire a blocului reparat.
„Noi nu am cumpărat nimic nou. Blocul doi a fost oprit, la blocul trei au fost făcute în vară reparații. sînt două sisteme de răcire a blocului, unul este pe bază de hidrogen și altul pe apă. Cel care a fost reparat a fost cel cu hidrogen. Cel de apă a fost testat, iar acolo unde au fost mici defecte a fost reparat. Defecțiunea a avut loc cu totul în altă parte”, a precizat el.
Amintim că generatorul de la blocul energetic numărul 3 al Termoelectrica s-a defectat la doar cîteva săptămîni după finalizarea lucrărilor de reparație capitală. Centrala Electrică cu Termoficare numărul 3 din Chișinău este esențială pentru generarea de căldură și curent. Lucrările au fost efectuate de compania Horus, care a cîștigat cu scandal licitația de reabilitare în luna iunie curent și a garantat calitatea reparației pe un termen de cel puțin doi ani.
Adăuga comentariu