Proiectul a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor, transmite moldpres.md.
„Se prelungește, pînă la 30 septembrie 2020 inclusiv, termenul de aplicare a mecanismului de subvenționare, prevăzut în art. II din Legea nr. 69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative”, indică hotărîrea Executivului.Proiectul de decizie nu implică alocarea resurselor financiare suplimentare, iar implementarea acestuia se încadrează în cuantumul resurselor prevăzute în bugetul de stat, în acest sens.
Mecanismul de subvenționare, prevăzut de art. II din Legea nr.69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative, a fost stabilit pe perioada 16 mai – 30 iunie 2020, iar Guvernul a fost abilitat cu dreptul de a prelungi termenul de aplicare a acestui mecanism.
Anterior, acest mecanism a fost extins pînă la 31 iulie, după care pînă la 31 august.
Adăuga comentariu