O decizie în acest sens a fost aprobată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în baza statisticilor privind evoluția situației epidemiologice pe durata primului semestru al anului de studii.
În acest context, MECC și APL Chișinău vin cu un îndemn către elevi, părinți, cadre didactice și manageriale, să manifeste un comportament responsabil în familie, în societate și în spațiul școlii, să respecte regulile de sănătate publică cu privire la prevenirea răspîndirii virusului COVID-19, dar și prevederile Instrucțiunii privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățămînt publice și private în contextul epidemiologic prin coronavirus.
De asemenea, managerii instituțiilor de învățămînt sînt chemați să întreprindă măsurile necesare în vederea pregătirii instituțiilor de învățămînt pentru reluarea activității după vacanța de iarnă, prin asigurarea condițiilor de securitate epidemiologică pentru elevi și angajați.
Primăria Municipiului Chișinău reiterează îndemnul Comisiei Naționale Extraordinară de Sănătate Publică cu privire la respectarea măsurilor de siguranță antiepidemiologică: respectarea distanței fizice; dezinfectarea mîinilor la intrarea în școli; efectuarea termometriei în fiecare dimineață; dezinfectarea sălilor de clasă și neadmiterea accesului persoanelor străine în instituțiile de învățămînt etc.
Adăuga comentariu