Potrivit DGTPCC, lucrările nu au fost recepționate de către Direcție, în calitatea sa de beneficiar și oricare defecțiuni depistate la această etapă sînt în totalitate în responsabilitatea antreprenorului de lucrări, transmite Noi.md cu referire la diez.md.
În luna august, curent, antreprenorul care s-a ocupat de renovarea străzii, a solicitat demararea procedurii de recepție la terminarea lucrărilor, cu convocarea Comisiei de lucru. Convocarea, însă, este posibilă doar după ce lucrările au fost realizate în totalitate, în conformitate cu documentația de execuție, iar pe șantier, pînă la moment, încă se execută lucrări.
DGTPCC subliniază faptul că procedura de recepție la terminarea lucrărilor va fi amînată pînă la remedierea tuturor neregulilor identificate.
Totodată, va fi creat un grup de lucru suplimentar care va evalua la fața locului problemele și soluțiile de remediere, așa cum prevăd condițiile proiectului de execuție.
Contractul privind reparația capitală a străzii Ion Creangă a fost încheiat pe 16 octombrie 2020 cu agentul economic Genesis International SRL. Setul de lucrări a inclus schimbarea tuturor rețelelor subterane, amenajarea trotuarelor, evacuarea gheretelor și reparația zonelor adiacente, reparația părții carosabile, precum și reparația rondurilor de la Piața Unirii Principatelor și Piața Dimitrie Cantemir.
Conform contractului de execuție, proiectul urma să finalizeze în martie 2022, circulația rutieră pe această stradă a fost redeschisă, în septembrie 2021.
Adăuga comentariu