Remorcile sînt pentru cele 40 de tractoare implicate în proces, a declarat pentru ipn.md şeful Secției amenajare și salubrizare a Direcției generale locativ-comunală și amenajare (DGLCA), Vasile Efros.
Imediat cum vor fi adunate, frunzele vor fi evacuate la Pruncul. Dacă se va întîmpla să rămînă pentru a doua zi, cei care vor arunca deșeuri peste grămezile cu frunze vor fi sancționați, spune Vasile Efros.
„Orice deşeu aruncat în spaţiul public, inclusiv în grămezile de frunze, înseamnă încălcarea Regulamentului privind salubrizarea. Amenda, conform Cundului Contravenţional, este de pînă la 1800 de lei pentru persoanele fizice”, a precizat responsabilul de la DGLCA.
Colectarea frunzelor începe, de obicei, după primul îngheţ. La transportarea lor vor fi implicate 40 de tractoare. Dacă Direcţia generală locativ-comunală și amenajare nu face față volumului de frunze, se implică şi Regia Autosalubritate.
Adăuga comentariu