Butoanele rutiere fotovoltaice au funcție de avertizare și ghidare a traficului, sporind atenția șoferilor pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, cînd șoferii pot avea dificultăți în a observa pietonii care doresc să traverseze.
Acestea reprezintă niște dispozitive de iluminat LED intermitente sau constante, care utilizează energia solară pentru a funcționa, captînd-o și transformînd-o în energie electrică.
Butoanele delimitează trecerile de pietoni, astfel încît să ofere participanților la trafic o vizibilitate și o siguranță sporită.
Încorporate în beton asfaltic sau pavaj, acestea se potrivesc perfect cu suprafața drumului. De asemenea, sînt ușor de instalat și de întreținut, deoarece nu necesită cabluri de alimentare sau lucrări de rețele electrice.
Dacă aceste dispozitive își vor demonstra eficiența în sporirea siguranței și atenției șoferilor, va fi examinată posibilitatea utilizării butoanelor fotovoltaice și la alte treceri pietonale din oraș, mai ales, la cele considerate cu risc sporit pentru pietoni, informează municipalitatea.
Adăuga comentariu