Contactat de IPN Vasile Efros, șeful secției amenajare și mediu din cadrul DGLCA, a precizat că lucrările de la intersecția străzilor Decebal și Dacia urmează să se finalizeze în cel mult două săptămîni. Totodată, sînt practic finalizate lucrările la un alt teren de joacă și unul de fitness/workout din strada Valea Crucii, 24. Aici mai rămîne de instalat mobilierul urban. Responsabilul a mai spus că au loc și lucrări de amenajare a trotuarelor, instalare a bordurilor și de instalare a mobilierului urban.
Alte proiecte similare ale DGLCA sînt la etapa procedurii de licitație. Locațiile unde sînt sau urmează să înceapă amenajarea terenurilor de joacă sînt selectate conform solicitărilor venite din partea locatarilor în coordonare cu preturile de sector.
În acest an, pentru amenajarea terenurilor de joacă, Primăria municipiului Chișinău a alocat 20 de milioane de lei, iar pentru amenajarea terenurilor de fitness – 10 milioane de lei.
Adăuga comentariu