Conform unui comunicat de la primăria municipiului Chișinău, data desfășurării evenimentului a fost reprogramată la solicitarea părții române, din cauza imposibilității de participare la inaugurarea oficială, stabilită din start pe 27 august 2019.
Amintim că lucrările de reabilitare a scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor" au început în luna mai 2018, iar recepția finală a obiectivului, conform calendarului aprobat, a avut loc pe 31 iulie 2019.
Reconstrucția scărilor de granit a fost posibilă datorită unui grant în valoare de 18 milioane 970 mii lei (circa 920 mii EURO) din partea Consiliului local al Sectorului 1, municipiul Bucureşti, România. Totodată, Consiliul municipal Chișinău a alocat 3,5 milioane lei, suplimentar, pentru o serie de lucrări aferente construcției.
Adăuga comentariu