Într-un mesaj pe Facebook, primarul de Chișinău, Ion Ceban, a menționat că suma de 15.000 lei economisită în fiecare zi „nu poate fi comparată cu viața sau sănătatea unui om”.
„Am economisit energie electrică în Chișinău timp de 5 zile. Știți ce am obținut în perioada cînd am economisit?Pentru fiecare zi suma a fost de circa 15 mii de lei. Nu am de gînd să economisesc pe sănătatea oamenilor și pe siguranța oamenilor. Cel mai interesant, atît a fost criticat Chișinăul că în rest în toată Moldova nu am văzut economii.
Este întuneric, ceea ce am văzut cu toții în aceste zile, este nesigur, atît pentru pietoni, cît și pentru șoferi. Nu voi lăsa copiii să meargă prin beznă pentru că voi ne îndemnați să stingem becurile.
Explic ce spun specialiștii:
Volumul de energie electrică pentru iluminarea orașului pentru o ora pe zi, total timp de 7 zile, este de 0.02% din volumul total de energie electrică consumată pe țară timp de o săptămînă, ceea ce este un volum neînsemnat.
Cred că nu mai este oportuna deconectarea iluminatului stradal seara, fiindcă riscul sporit al accidentelor, siguranța oamenilor este cu mult mai prioritară.
Depunem eforturi în continuare de a economisi energia, chiar daca la nivel de țară, vineri, consumul a fost cu 4% mai mare ca joi, rugăm toata lumea să facă economie în continuare”, a scris Ion Ceban.
Adăuga comentariu