După ploaia de marția trecută locatarii unui bloc de pe strada Matei Basarab din sectorul Rîșcani al Capitalei au rămas fără acoperiș. Așa că acum oamenii stau cu frica în sîn și se roagă ca nu cumva să mai ploaie, altfel, le va fi din nou inundate apartamentele.
„Vîntul a zmuls ardezia pe bucăți. Iar aceste bucăți zburau pe aici și au stricat geamurile oamenilor.Geamurile erau închise, dar apa a intrat oricum. Bucătăria a fost inundată, parcă ar fi fost o plajă.
Dacă nu va fi reparată pînă vor fi ploi, se va întîmpla aceeași situație. ” (titre) „Trebuie ceva de făcut. Nu dormim noapte și ne rugăm să nu plouă. Dacă o să plouă? - Dacă o să plouă, iar o să ne inunde, inclusiv, primul etaj.”
„Pur și simplu a fost potop în apartamente. Am fost nevoiți să mutăm mobila, să schimbăm obiectele casnice. La mine tapetele s-au dezlipit de perete. - A intrat ploaia și în case? - Totul era inundat. - A fost distrusă bucătăria și o cameră mare.”
Dimineața, blocul a fost inspectat de primarul Capitalei, care a declarat, însă, că acoperișurile vor fi reparate, abia după ce va face o analiză a tuturor caselor avariate. Deocamdată nu se știe cîți bani vor fi alocați pentru asta. Ce să facă pînă atunci oamenii, dar și unde să se adăpostească la o eventuală ploaie, edilul nu a dat soluție.
Deocamdată, nu este clar cîte blocuri au fost avariate în total, în urma ploii. Între timp, angajații de la Spații Verzi curăță străzile de copacii căzuți la pămînt.
Totuși, deși primarul capitalei dădea asigurări că pagubele ploii și vîntului puternic de marți vor fi eliminate pînă astăzi, lucrătorii spun că mai au de lucru.
Ploaia torențială și furtuna de marți a făcut și victime. Un bărbat a murit, după ce a călcat într-o baltă în care erau căzute fire de electricitate, iar alt bărbat s-a prăbușit într-o groapă, în timp ce încerca să se ferească niște crengi. Trecătorii i-au sărit în ajutor și l-au scos la suprafață.
Adăuga comentariu