Componența numerică a unor dintre acestea a fost modificată, iar în toate comisiile fracțiunea socialiștilor și-a delegat cei mai mulți reprezentanți, transmite tv8.md.
După ce au refuzat să accepte propunerea socialiștilor de a schimba componența numerică a comisiilor, acuzîndu-i pe socialiști că vor să-și adjudece ilegal cel mai mare număr de oameni în comisii, fracțiunile PPDA și PAS au ajuns într-un final la un numitor comun cu restul fracțiunilor. Componența acestora a fost votată de toți cei 47 de consilieri prezenți la ședința de constituire a CMC.Astfel, Comisia juridică va număra 11 membri. 4 vor fi de la PSRM, 2 de la PPDA, 2 de la PAS, 1 de la PL, 1 de la PDM și unul de la Partidul Șor.
Comisia pentru buget, economie și finanțe va avea 9 membri: 4 de la PSRM, 2 de la PPDA, 2 de la PAS și unul de la PL.
Comisia pentru gospodărire locativ comunală va număra, de asemenea, 9 membri: 4 de la PSRM, 2 de la PPDA, 2 de la PAS și Victor Chironda de la Forța Nouă.
Comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare va avea tot 11 membri: 5 de la PSRM, 2 de la PPDA, 2 de la PAS, 1 de la PDM, unul de la PL și unul de la Partidul Șor.
Și în cele din urmă, Comisia pentru protecție socială, sănătate, educație, cultură, mass-media și relații interetnice va avea tot 11 membri: 5 de la PSRM, 2 de la PDM, 2 de la PAS, unul de la PCRM și Octavian Țîcu.
Amintim că la ședința de constituire a CMC, care a avut loc vneri au fost constituite patru fracțiuni. Este vorba despre fracțiunea PSRM, fracțiunea PPDA, fracțiunea PAS și fracțiunea PL.
Adăuga comentariu