Directorul interimar, Ion Pîntea, a declarat pentru IPN că, în perioada în care piața a fost închisă, pe tot teritoriul ei, dar și în fiecare unitate comercială, au fost efectuate lucrări de dezinfectare, igienizare etc. În prezent, administrația discută cu administratorii halelor și specialiștii din sănătatea publică pentru a definitiva regulile în baza cărora va activa piața.
Se stabilesc care vor fi intrările și ieșirile din piață. La intrare, angajații întreprinderii municipale vor efectua termometria vizitatorilor. Cumpărătorii vor fi obligați să dezinfecteze mîinile la intrare, iar pe teritoriul pieței să poarte măști. De asemenea, măștile, dar și mănușile vor fi obligatorii pentru comercianți. Totodată, comercianții vor fi obligați să pună la dispoziția cumpărătorilor soluție dezinfectantă. Și administratorii halelor vor asigura aceleași măsuri la intrare.Cît despre asigurarea distanței între vînzători, Ion Pîntea a spus că, acolo unde va fi posibil, tejghele vor fi mutate. În sectoarele cu mese fixate, locurile nu erau ocupate în totalitate, respectiv va fi posibil de asigurat distanță între vînzători. Administrația pieței ar putea veni cu măsuri suplimentare, în funcție de solicitări.
Taxele pentru locurile de comercializare au rămas aceleași, care au fost stabilite de Consiliul municipal Chișinău la sfîrșitul anului 2018. Pentru un loc la tejghea, taxa variază între 14 și 21 de lei pe zi, în funcție de amplasarea acesteia. Taxa lunară pentru gherete este de 336 de lei pentru un metru pătrat în cazul comerțului cu fructe și legume și de 420 de lei pentru un metru pătrat în cazul mărfurilor industriale.
Adăuga comentariu