Ea a menționat că în municipiul Chișinău se atestă o creștere continuă a numărului de cazuri de infecție cu COVID-19.
„Suntem în continuă căutare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a spațiilor și a paturilor suplimentare de spitalizare ținînd cont că vine și perioada rece a anului. Infecțiile respiratorii acute sînt în creștere așa cum era în fiecare an”, a spus Tatiana Bucearschi, transmite hotnews.md.Potrivit datelor prezentate, capacitatea totală de spitalizare a pacienților infectați în instituțiile medicale municipale, în prezent, este de 927 de paturi. Săptămîna trecută a fost suplinit numărul cu încă 60 de paturi, însă, acest număr nu ar fi suficient, susține Tatiana Bucearschi.
La ziua de ieri în spitalele municipale erau internați 706 persoane cu COVID-19, în stare gravă fiind 208 pacienți, dintre care șase - conectați la aparate de respirație asistată.
Pînă acum în muncipiul Chișinău au fost raportate peste 16 600 de cazuri de infecție cu COVID-19. Peste 11 mii de persoane s-au vindecat, iar 350 au decedat din cauza complicațiilor provocate de virus.
Cele mai afectate suburbii este orașul Durlești, Codru, Cricova, Sîngera, și comunele Trușeni, Stăuceni, Grătiești, Bubuieci și Băcioi.
Adăuga comentariu