Viceprimarul de Chișinău, Victor Chironda, a declarat astăzi, în cadrul ședinței săptămînale a serviciilor primăriei, că municipalitatea nu are mijloace financiare pentru a repara pasajele din oraș.
„Repararea pasajului de la intersecția Bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Ismail va fi realizată ca parte a unui parteneriat public-privat. Potrivit autorităților, costul minim al lucrării este de un milion de euro", a spus Chironda, transmite NOI.md cu referire la moldpres.md.
Reamintim, mai devreme, primarul municipiului Chișinău a semnat o dispoziție prin care se solicita încetarea activităților agenților economici din acest pasaj pentru a începe lucrările de reparații.
Prezent la ședință, președintele fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul Municipal, Vasile Grădinaru, a solicitat organizarea unei şedinţe speciale pentru a discuta situația.
Adăuga comentariu