În cadrul conferinței de presă cu tema „Construcțiile ilegale din municipiul Chișinău. Cazul din parcul Valea Trandafirilor,” candidatul la șefia primăriei municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat cele mai importante puncte din programul său electoral.
„În prima lună de cum ajung în fotoliul de primar, dacă se mai continua pe astfel de practici nocive, primele trei contrucții neautorizate vor fi demolate. Este un angajament personal”, a spus Ceban.
De menționat că la inițiativa lui Ion Ceban în iulie a fost creat un Grup de lucru care urmează să propună amendamente la Legea privind construcțiile din capitală.
„Grupul de lucru a elaborat și un Raport. Sunt pagini întregi cu ce trebuie să facem, în detaliu, cu recomandări. Acest lucru este o premieră pentru R. Moldova. Raportul poate fi descărcat de pe pagina mea. În Raport sînt 200 construcții analizate din aprilie pînă în septembrie curent. În mediu, într-un dosar de construcție sînt 11 încălcări a normelor juridice pentru construcție”, a spus Ion Ceban.
De asemenea, Ion Ceban s-a referit și la problema intervenției instanțelor în lucrul administrației publice locale. „Am aflat că, Curtea de Apel Chișinău a emis decizii pentru ca pe locul fostului Restaurant Doina din Parcul „Valea Trandafirilor” să fie eliberat un certificat permisiv pentru construcția unui bloc cu 11 etaje. Așa precedent nu a fost”, a spus Ion Ceban.
Adăuga comentariu