Zilnic sînt monitorizați 2496 de beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul Direcției generale asistență socială și sănătate, inclusiv Serviciul îngrijire socială la domiciliu, Serviciul asistență personală și Serviciul social echipa mobilă.
5000 de vizite au fost efectuate la domiciliul persoanelor care au nevoie de ajutor.
Peste 15 mii de persoane vîrstnice au fost contactate pentru a li se spune să rămînă la domiciliu și să apeleze după ajutor la linia verde a asistenței sociale: 0800 000 80 sau 0800 000 90
Pe parcursul săptămînii precedente, au fost transmise către beneficiari 318 pachete cu produse alimentare donate de agenții economici, iar alte 1229 de pachete cu produse au fost distribuite către beneficiarii serviciului cantina socială (care sînt distribuite acum la domiciliul persoanelor). Acțiunea a fost asigurată de voluntarii Mișcării Civice „Orașul fără maxitaxi".
Totodată, reprezentanții Platformei municipale de voluntariat au recepționat de la persoanele vîrstnice, cele cu dizabilități și cu necesități speciale, 256 de apeluri telefonice, dintre care 126 cazuri au fost soluționate imediat.
Astfel, pentru 100 de persoane s-a asigurat procurarea de alimente de la magazin, pentru alte 26 cazuri, au fost ridicate rețete sau certificate de la medic, precum și achiziționate medicamente.
În acest sens, primarul general al capitalei, Ion Ceban, le mulțumește tuturor celor care se dedică, se implică și contribuie cu suport pentru a depăși împreună perioada de criză.
Adăuga comentariu