Pozitivism toxic: de ce psihologia pozitivă poate face mai mult rău, ca bine

Ce poate fi mai simplu ca starea de bine și fericire, dacă judeci la modul corect? Auzindu-i pe coach-ii care zic, că atitudinea potrivită îi va ajuta pe oameni să-și rezolve problemele, ai putea să-ți spui: „Ce nu e în regulă cu asta?”

Dar de fapt cerința de a păstra un optimism nestrămutat în fața tuturor obstacolelor este o amenințare pentru bunăstarea ta personală și cea colectivă. Iată de ce unii experți au început să numească ideea despre aceea, că trebuie să proiectăm o atitudine pozitivă în toate situațiile pozitivitate toxică. Despre cum o bună dispoziție devine nocivă - în materialul lui Lucas Dixon.

Pe timpul stagiaturii, aveam un supervizor care credea, că raționarea negativă poate provoca boală. Ea a insistat că oamenii trebuie să se „curețe” de credințele și amintirile negative și să mențină o perspectivă pozitivă asupra vieții, și astfel să fie sănătoși. Odată, în timpul unui feedback, un alt stagiar a împărtășit vestea tristă că i-a recidivat cancerul. Șefa a strigat atunci, că negativul nu trebuie evidențiat. Pozitivismul toxic nu a apărut de niciunde. Ideea cum că o dispoziție pozitivă poate fi utilă, conține un grăunte de adevăr. Există chiar un domeniu întreg de cercetări, consacrate studierii avantajelor bunei dispoziții — «psihologia pozitivă». Cercetările au demonstrat, că oamenii care abordează viața mai mult sau mai puțin pozitiv și optimist, suferă mai puțin de stres, au mai puține stări depresive și-s mai sănătoși, de regulă. Unde mai pui, că persoanele pozitive-s mai atrăgătoare , iar cheia bunăstării este anume în aceste avantaje sociale.

Dar psihologia pozitivă a fost criticată pentru concluziile sale exagerate și prea simpliste. Este important să înțelegem, că de practicile psihologiei pozitive beneficiază cel mai mult oamenii sănătoși din punct de vedere mintal. Cu alte cuvinte, persoanelor care se confruntă cu probleme psihologice grave sau cu circumstanțe de viață , probabil, psihologia pozitivă le va aduce mai puțin folos, ca terapiile psihologice tradiționale, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală. Și dacă adepții psihologiei pozitive laudă optimismul și își conving interlocutorii că el poate rezolva orice problemă, acesta devine inutil sau chiar dăunător.

Influențerii online promovează adesea această versiune superficială a psihologiei pozitive prin livehack-uri și povești despre cum să depășești orice adversitate printr-o determinare neclintită. Pentru publicul lor destul de mare, această abordare a vieții devine un etalon, spre care trebuie să tinzi.

Însușind normele idealizate ale pozitivismului, oamenii pot ajunge la concluzia, că au reacții incorecte, deși firești, la evenimentele iminente ale vieții (decesul unei persoane apropiate, pierderea locului de muncă, pandemia sau insuccesele în relații) .

Ei riscă să dezvolte obiceiul de a evita emoțiile dificile, prin suprimarea sau negarea lor. Această strategie poate întări ideea, că există experiențe interne „rele”, care ar trebui evitate. Dar nu e ușor să eviți emoțiile tale interne. Ai încercat cumva să nu cugeți despre elefantul violet? Experiențele au demonstrat, că dacă oamenii încearcă să o facă, încep și mai mult să cugete despre el. Vorba lui Carl Jung: „conștiința păstrează ceea la ce te împotrivești”. Dacă îți etichetezi cugetările sau emoțiilor drept „bune” sau „rele” , creezi un cerc vicios: te vei judeca pe tine însuți pentru păcate ce nu există, după care le vei ispăși. Să presupunem că te convingi că ai idei ”rele” despre cineva . Asta își poate provoca sentimentul vinovăției pentru faptul că ai un comportament care nu corespunde normelor stricte ale morale. Dacă urmezi sfatul unui coach de pozitivitate pentru a evita disonanța cognitivă, afirmațiile pozitive te pot convinge că ești o persoană „bună”. Însă toate aceste prostii vor face, de fapt, ca ideile ”rele” să fie și mai obsesive.

Într-un final, eforturile irosite în scopul evitării dificultăților cu ajutorul pozitivismului, cel mai probabil vor provoca un stres. Paradoxal, dar acest stres este egal cu cel, pe care ai încercat să-l eviți cu ajutorul pozitivismului! Cercetările au arătat că oamenii, al căror stil de adaptare includea evitarea problemelor, peste patru ani au fost și mai stresați , iar peste zece ani au prezentat simptome de depresie. Încercările de a suprima emoțiile negative afectează și sănătatea fizică, inclusiv pot duce la moartea timpurie. Nu toate situațiile din viață necesită o abordare pozitivă. Există cazuri, în care o viziune trează, realistă este mult mai utilă. Spre exemplu, senzațiile sau experiențele negative pot motiva o persoană să caute diagnostic și tratament pentru o boală, să facă față unei datorii sau să abandoneze o relație proastă. Uneori trebuie să abordăm aspectele incomode ale ființei și ale vieții noastre. Jung a sugerat, că urmărirea perfecționismului moral neagă părțile mai complexe, mai puțin acceptabile din punct de vedere social ale personalității noastre - acest lucru poate împiedica auto-acceptarea și creșterea noastră personală.

Probleme similare apar, dacă impunem standarde rigide de pozitivitate altor oameni. Cererea „doar vibrații pozitive” va descuraja comunicarea deschisă și empatică. Spre exemplu, imperativul «atmosferă pozitivă» la serviciu va duce la mușamalizarea problemelor reale și îi va împiedica pe colegi să-și exprime emoțiile și trăirile.

La fel e și în relațiile noastre cu cei apropiați. Uneori oamenii au nevoie doar să fie ascultați. Trăirea întregii game de emoții umane, inclusiv a celor care provoacă disconfort sau durere, este vitală pentru conexiunea și înțelegerea reală a celuilalt.

Și atunci, pe unde trebuie să fie trasată linia fină dintre pozitivismul care ne menține sănătoși și pozitivismul toxic? Să luăm „afirmațiile pozitive” (autoconvingere) și tehnicile de vizualizare, așa de populare printre influențeri.

Studiile arată, că afirmațiile pozitive (spre exemplu, să-ți tot amintești mereu la ce ești bun sau ce îți place la tine) pot ajuta cu adevărat oamenii să se simtă mai bine, dar beneficiile se văd mai ales la cei, care și așa sunt destul de pozitivi. Persoanele cu o auto-apreciere joasă în urma acestor afirmații se vor simți și mai prost. Efectul dat poate fi provocat de disonanța cognitivă, care apare la ciocnirea dintre afirmațiile pozitive și închipuirea reala a persoanei despre sine.

Dacă afirmația «îmi place totul la mine», este, evident, o minciună, ea te va face nu doar să-ți amintești tot ce nu-ți place la tine, dar și să te simți un mincinos.

La fel, și valoarea vizualizării pozitive are propriile nuanțe. Un studiu al psihologului german Gabriele Oettingen a arătat, că o simplă imagine a viitorului, care inspiră, nu este suficientă pentru a ne motiva să ne atingem obiectivele. Avem nevoie de un echilibru între fanteziile despre o viață mai bună și conștientizarea circumstanțelor reale, pentru a înțelege unde ne aflăm acum.

În loc să tindem spre pozitivismul permanent, lecția pe care ne-o oferă abordările psihologice moderne constă în importanța acceptării și înțelegerea stării reale a lucrurilor. Așa abordări, ca terapia acceptării angajamentelor și terapia dialectică comportamentală se concentrează pe construirea unor relații mai empatice cu experiențele noastre interioare. Acest lucru poate funcționa pentru că, dacă respingem gîndurile „rele”, din ce în ce mai mult ne eliberăm de puterea lor, fără a pierde din putere și energie.

Astfel, cheia bunăstării poate fi capacitatea de a găsi echilibrul între viziunea pozitivă asupra lucrurilor și acceptarea situației reale, de fapt.

De aceea, mi se pare, Rugăciunea alcoolicilor anonimi este azi la fel de actuală, ca și în prima jumătate a secolului trecut:

«Doamne, dă-mi mintea și liniștea sufletească să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a face diferența.».

Cum, dar, să înțelegem ce putem schimba, și ce – nu? Eu cred, că fiecare cugetă asupra acestor lucruri în timpul vieții, și ajunge la propriile concluzii. Și totuși, în ciuda acestui fapt, vreau să vă împărtășesc unele propuneri, bazate pe cercetările și experiența mea în sfera auto-ajutorului:

• Observă momentele, în care te simți presat de oameni să fii pozitiv – indiferent dacă este vorba despre prieteni, familie, colegi de muncă sau celebritățile de pe rețelele sociale.S-ar putea să te compari cu ceilalți în timp ce navighezi prin feedul-ul rețelor sociale. În aceste situații, este important să reții, că ceea ce vezi este o versiune atent verificată a vieții lor. Dacă oamenii prețuiesc pozitivitatea și demonizează expresia ideilor și emoțiilor „negative”, acesta este un semnal alarmant. Uneori, se recurge la aceste reguli morale stricte pentru a suprima disidența sau critica. Într-o perspectivă de lungă durată, o atare abordare suprimă adevărata auto-exprimare și împiedică schimbarea. Nu uita, că uneori ideile și emoțiile negative pot fi necesare și utile.
• Găsește ceea ce te face să te simți bine și permite-ți să o faci mai des. Poate fi voluntariatul, muzica, plimbarea cățelului, discuțiile cu prietenii etc. Pentru multe persoane aceasta abordare mai fină a fericirii zilnice este mai eficientă ca necesitatea de a accepta o anumită mentalitate sau idei ”corecte”, pentru a fi fericit.
• În fața cererii insistente de pozitivitate, amintește-ți că viața nu constă doar în video-urile de pe rețelele sociale. Viața constă și din momentele decupate la montare. Pozitivismul excesiv ne facă să uităm de adevărata luptă, pe care o dă fiecare dintre noi, și mai poate crea mediul în care vor fi apreciate doar anumite părți ale noastre, și în care vom fi nevoiți să purtăm măști care nu ni se potrivesc. Hai să îmbrățișăm întregul spectru al umanității noastre și să creăm în interiorul și în jurul nostru un spațiu, în care este normal să fim în dispoziții și bune, și proaste.