Reformele pot provoca alergie

Lunea trecută, pe 5 septembrie, președinta Maia Sandu a convocat Consiliul suprem de securitate, pentru a discuta despre “progresul și obstacolele în procesul de administrare a justiției, precum și prioritățile agendei legislative pentru reformarea justiției”. De altfel, zilele trecute ex-președintele Igor Dodon a prezis, în emisia postului TV4, că după Maia Sandu și guvernarea PAS țara va suporta o nouă reformă a justiției. Reformele moldovenești au început, dar reformele moldovenești nu au finalitate…

Deja de 30 de ani Republica Moldova trăiește într-o permanentă stare de stres: este în proces de reforme interminabile. Noi mereu reformăm ceva: sistemul fiscal, cel administrativ, justiția, sistemul de combatere a corupției, sistemul educației, reglementarea activității de afaceri, sfera energetică etc., etc. Multe dintre aceste direcții au fost reformate în mod repetat, uneori revenind la starea inițială, ca în cazul reformei teritorial-administrative din a.1998, anulate de comuniști în a. 2002 . Lidere incontestabile fiind reforma justiției și reforma MAI.

Reforma presupune o schimbare a regulilor. Teoretic - a celor rele cu altele, bune. Practic - în Republica Moldova reformarea diverselor sfere presupune trei momente: 1) cerințele partenerilor occidentali; 2) necesitatea de moment a partidului/partidelor aflate la guvernare, pentru a-și supune procuratura, justiția, SIS, autoritățile locale, spațiul media, etc. 3) reforma este lansată în scopul obținerii, de la partenerii de dezvoltare, a unei noi porții de mijloace bănești și a le împărți cu consultanții externi.

“Neocolonialismul” în Moldova

Primii consultanți din partea partenerilor de dezvoltare , care au început să ofere “sfaturi privind reformele”, au apărut în Moldova imediat după proclamarea independenței.

După a.1991 în țară toate reformele se desfășurau sub conducerea atentă a Băncii Mondiale, FMI, BERD și SUA. Anume aceste structuri i-au impus Moldovei reforme banilor și cea funciară, privatizarea întreprinderilor de stat contra Bonuri patrimoniale, renunțarea la subsidii, reducerea programelor sociale.

Renumitul program “Pămînt”, pe care altă dată președintele Voronin l-a numit “Mormînt”, a ucis în republică agricultura pe scară largă. Asta s-a făcut sub egida și pe banii Agenției SUA pentru dezvoltare internațională (USAID). Drept că opiniile despre acest program (proiectele-pilot au fost lansate în a. 1995, iar programul propriu zis a durat între anii в 1997-2000) și importanța lui diferă.

Spre exemplu, primul președinte al țării Mircea Snegur spunea că a fost nedumerit de distrugerea macro-infrastructurii în agricultură. Pentru că la privatizarea terenurilor, el împreună cu colegii din guvern (А. Sangheli, V.Bulgari, V.Russu, V.Gorincioi) a fost pentru ca țăranii să devină proprietarii principalului mijloc de producere – pămîntul. Dar în același timp, în decursul unei anumite perioade de trecere, trebuia menținută consolidarea terenurilor pentru prelucrarea lor cu utilajele existente.

Iar doctorul în economie Mihail Poisic a spus așa despre programul “Pămînt” : “Trimite un prost să se roage Domnului, și el își va sparge capul ”. “Da, trebuia să facem privatizarea, dar trebuia să găsim acele forme, care ar fi permis să nu se distrugă ceea ce aveam. Acest program a fost implementat prost, hoțește, și acum suportăm consecințele. Am avut terenuri irigate. Acum avem doar cîteva mii de hectare de terenuri irigate ”, - a menționat M.Poisic.

Iar adepții programului “Pămînt” susțin, că acesta a apărut ca o necesitate de a face ordine în privatizare și a oferi oamenilor documente juridice, care confirmă dreptul lor asupra terenurilor, iar acestea din urmă să fie aduse în circuitul de piață.

Acum niște ani, fostul vicepremier Alecsandr Muravschii scria pe rețelele sociale, că în sectorul agrar al țării problemele au apărut nu din cauza programului “Pămînt”, lansat în a. 1997, da din cauza Codului Funciar populist, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, 1991 și a proclamat dreptul de proprietate asupra pămîntului și a bunurilor pentru toți membrii gospodăriilor colective (colhozuri și sovhozuri), pensionarii lor ( ulterior la aceștia au fost adăugați învățătorii, medicii, lucrătorii din sfera socială) și a permis privatizarea.

“Însă mecanismul de realizare a acestui drept lipsea. Iar atmosfera politică generală favoriza anarhismul în privatizare – chir și acapararea samavolnică a terenurilor și prădarea a tot și toate , inclusiv piatra din pereți și ardezia de pe acoperișurile fermelor. Programul național “Pămînt” a fost elaborat ca un program pur tehnic, scopul căruia era să asigure protecția juridică a dreptului la proprietate și să facă ordine în procesul de privatizare, ceea ce a și fost făcut ”, - a menționat Muravschii.

Asta în timp ce soluția, în opinia lui Vasili Chirtoca, conducătorul companiei «DAAC Hermes», care implementează un șir de proiecte în domeniul agriculturii ecologice, era simplă și se afla la suprafață – dacă chiar trebuia să privatizăm totul, în loc să împărțim bunurile colhozurilor și sovhozurilor trebuia să transformăm aceste întreprinderi agricole în societăți pe acțiuni și să împărțim țăranilor valori mobiliare, nu terenuri și alte bunuri, și astfel să păstrăm întreprinderile agricole mari, cu masive consolidate de teren arabil, livezi și vii.

Dacă reformele agrare din anii 1990 au slăbit semnificativ sectorul agrar al țării, apoi un șir de proiecte și programe lansate cu ajutorul partenerilor occidentali împreună cu reformele economice liberale au avut urmări similare pentru sectorul industrial al țării.

În a.1992 în Moldova și-a început activitatea programul TACIS (Technical Assistance for Commonwealth of Independent States – Asistență tehnică pentru Comunitatea statelor independente ), inițiat de Uniunea Europeană. Scopul proiectelor lui era acordarea asistenței tehnice trecerii la societatea democratică și economia de piață în țările post-sovietice. În cadrul acestui program reprezentanții UE au recomandat autorităților moldovene să efectueze un șir de reforme pe banii acordați. Rezultatul lor – lichidarea unui număr mare de întreprinderi industriale, care anterior se mai mențineau pe linia de plutire.

Și banca mondială a fost preocupată de reforme analogice - restructurarea masivă a întreprinderilor moldovenești prin Agenția de restructurare a întreprinderilor și acordarea asistenței tehnice în perioada post-privatizare (ARIA) .

Guvernul a creat Agenția ARIA în a. 1995, în cadrul proiectelor Băncii Mondiale de dezvoltare a sectorului privat, ca organizație independentă, activitatea căreia era controlată de consiliul de observatori în frunte cu ministrul economiei. Scopul - administrarea, monitorizarea și coordonarea asistenței tehnice acordate din surse interne și internaționale, pentru sprijinirea întreprinderilor după privatizare. În ce măsură acest scop a fost atins, este un mare semn de întrebare.

Către a. 2001, la expirarea termenului de acțiune a respectivului proiect al Băncii Mondiale, ARIA a efectuat restructurarea a 90 de întreprinderi, contribuind la crearea a peste 450 de întreprinderi mici și mijlocii. Caracteristică activității agenției a fost nu crearea statelor de personal permanente sau finanțarea, ci îndemnarea clienților să-și rezolve problemele și să primească mijloace financiare din contul divizării complexelor industriale mari în unități mici de sine stătătoare, precum și prin comercializarea sau închirierea utilajelor sau spațiilor de care dispuneau. Poate, cel mai grăitor exemplu al activității ARIA este transformarea uzinei ALFA, unde în locul producerii televizoarelor și a echipamentelor radio pentru industria militară a apărut un parc industrial , unde au fost amplasate peste 70 de întreprinderi mici și mijlocii, ce aparțineau, în fond, angajaților uzinei.

Ulterior doctorul în economie M.Poisic menționa, că ARIA a monopolizat întreaga piață a serviciilor de elaborare a planurilor de restructurare. Consiliul creditorilor, care activa pe atunci, dădea de înțeles managerilor de întreprinderi, că nu vor încheia acordul – memorandum, dacă planul de restructurare va fi elaborat fără participarea ARIA. Bătălia se dădea nu doar pentru banii achitați de întreprinderi la prețurile-monopol stabilite, în schimbul acesui acest gen de servicii de consulting. La ARIA ajungeau și banii donatorilor.

“Fiind o organizație nou-creată, care a primit un front de lucru enorm fără a avea cadre calificate, ARIA a început să atragă pentru elaborarea planurilor proaspeții absolvenți și studenții din ultimele cursuri universitare - concilianți și recunoscători pentru remunerarea materială oferită. În rezultat, agenția dată nu a putut asigura nici nivelul minim de elaborare, nici de realizare a planurilor de restructurare ”, - a scris M.Poisic într-un articol din a. 2008. Situația este asemănătoare actualilor reformatori din PAS. Istoria se dezvoltă în formă de spirală, vorba clasicului.

Drept exemplu al activității “reușite” a agenției ARIA, M.Poisic aduce grantul olandez în sumă de cca 3 mln. de dolari. Fără vreo licitație, ARIA a primit spre restructurare 10 dintre nu cele mai proaste întreprinderi subordonate Ministerului industriei. “În decurs de un an și jumătate banii au fost valorificați, dar performanța acestor 10 întreprinderi arăta mai prost ca performanța generală în minister. Datoriile le crescuseră cu 17,1%,costul produselor expediate și neachitate – cu 17,3%, rezervele de produse gata – cu 15,7%, numărul angajaților fusese redus cu 25%, pierderile au constituit 2,5%”, - scria Poisic.

În istoria de 31 de ani de independență a Moldovei, poate că unica perioadă în care la efectuarea reformelor autoritățile moldovene chiar au dorit să se conducă de interesele naționale și de o oarecare perspectivă economică, a fost guvernare de 8 ani a Partidului comuniștilor (2001-2009).

Atunci a fost lansată reforma complexă a învățămîntului, care prevedea că elaborările Academiei de științe și ale institutelor de cercetări vor fi implementate în procesul de producere, iar reorganizarea sistemului de învățămînt tehnic-profesional va corespunde cerințelor pieței muncii, care se dezvolta. Tot atunci guvernarea a lansat un complex întreg de reforme economice “pentru edificarea unui nou model al economiei naționale”. Dar iarăși, chiar și pe timpul comuniștilor, ne-am preocupat mai mult de reformarea direcțiilor secundare, și am omis principalul. Spre exemplu, nu a fost soluționată problema scoaterii depline a sistemului educației de sub influența celor care în licee și universități pregăteau patrioți ai țării vecine, nu a Republicii Moldova, nu a fost soluționată problema sistemului financiar-bancar în așa fel, ca băncile să poată finanța eficient dezvoltarea economiei moldovenești, nu a fost soluționată problema consolidării terenurilor în gospodăria sătească… Dar străinii alocau bani pentru reforme, și acești bani trebuiau valorificați.

În vara lui 2004, în parlament, Vladimir Voronin a anunțat crearea unui regim fiscal și de înregistrare deosebit – un fel de “paradis fiscal”, care va servi drept magnet pentru investiții și va deveni un salt “într-o dimensiune economică total nouă”. Aceasta a fost, credem, una dintre cele mai reușite încercări de a construi noul model de dezvoltare economică a Moldovei.

A fost introdusă înregistrarea agenților economici la “ghișeul unic”, reduse substanțial genurile de activitate licențiată, așa zisa “ghilotină” a anulat un șir de legi, directive și hotătîri din care se hrăneau demnitarii. Iar apogeul acestei reforme a fost așa numitul “pachet liberal” de inițiative economice din a. 2007: legalizarea capitalului contra a 5% din suma declarată, anularea tuturor datoriilor fiscale acumulate către a. 2007, cota de impozitare zero pe profiturile reinvestite, care a intrat în vigoare din 1 ianuarie, 2008 și care nu a fost categoric pe placul FMI și a BM. Dar izbucnirea crizei financiar-economice globale din anii 2008-2009 a redus la zero eforturile autorităților. După venirea la putere a Alianței pentru integrare europeană, la insistența FMI cota de impozitare zero pe profiturile reinvestite a fost anulată.

După 2009, majoritatea reformelor efectuate în Moldova din nou erau scrise și făcute sub conducerea atentă a “partenerilor de dezvoltare”. Cu mici întreruperi în perioada “războiului rece” a lui Vladimir Plahotniuc cu UE, SUA și organizațiile financiare internaționale, și în timpul guvernării cabinetului “pro-socialist” a lui Ion Chicu.

În acea perioadă (ministra educației fiind Maia Sandu, anii 2012-2015) la insistența Băncii Mondiale și FMI, a fost “optimizat” sistemul educației: creditul luat de la BM în sumă de 40 mln. de dolari a mers la lichidarea a 119 școli și disponibilizarea a cca 6 mii de pedagogi. Iar furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar al țării în a. 2014 a permis partenerilor occidentali să impună sferei bancare moldovenești un șir de reforme, care în rezultat s-au soldat cu aceea că în a. 2020 sistemul bancar al Moldovei a ajuns, de facto, sub controlul total al străinilor și și-a pierdut definitiv capacitatea de a finanța proiectele investiționale ale businessului moldovenesc. Astăzi străinii dețin peste 80% din sectorul bancar al RM.

Reforme “pentru a-și supune totul”

Deja în luna curentă, în republică poate începe crearea instanțelor specializate sau a completelor de judecată pentru cazurile de corupție majoră. Pe 5 septembrie, despre aceasta a anunțat președinta Maia Sandu la totalizarea ședinței Consiliului suprem de securitate, la care s-a vorbit despre “progresul și obstacolele în procesul de administrare a justiției, precum și prioritățile agendei legislative pentru reformarea justiției”.

Cum se vede, deocamdată actuala guvernare își dorește o nouă reformă a justiției pentru salvarea imaginii partidului și a președintei, care în campania electorală au promis să învingă corupția și să “curețe sistemul”. Dar deocamdată lupta cu corupția și “toleranța zero față de corupție” nu este foarte eficientă: dacă sistemul a fost curățat și schemele lichidate, așa cum spun miniștrii și reprezentanții partidului aflat la guvernare, unde-s principalii corupți și condamnarea lor? Așa că PAS și Maia Sandu au acum mare nevoie de procese de rezonanță , cu condamnări demonstrative .

Unde mai pui, că asta ar distage oarecum societatea de la cifrele enorme din facturile ce vor începe degrabă să sosească, și va decapita opoziția, care a amenințat autoritățile cu “o furtună politică ideală ” în toamna curentă. Reieșind din dosarele penale planificate și pornite (colonelul de poliție pensionat Gheorghe Cavcaliuc, stabilit la Londra, susține că în cel mai scurt timp vor fi deschise dosare penale pe numele ex-premierului Ion Chicu, a primarului general de Chișinău Ion Ceban și încă unul – pe numele fostului președinte Igor Dodon), anume liderii opoziției au fost numiți corupții principali din țară. Autoritățile actuale nu mai au întrebări față de Plahotniuc, Candu, Filip, Jizdan, Cebotari , Leancă. Deși în programul electoral PAS, la compartimentul ”Lupta cu corupția”, p.1 spunea : “Noi vom depista și investiga toate schemele, rețelele și persoanele aparte, care au participat la furtul miliardului. Noi vom întoarce banii furați cu ajutorul sprijinului internațional, și îi vom pedepsi pe toți cei care au participat la această crimă ”.

După declarația făcută de Maia Sandu privind crearea instanțelor specializate în dosarele de “corupție majoră”, canalele de telegram din Moldova imediat i-au amintit președintei, că încă în a. 2020 grupul parlamentar Pro Moldova (Candu, Sîrbu și alții) a inițiat un proiect de lege privind crearea unei asemenea instanțe anti-corupție. Și chiar a propus crearea unui consiliu internațional , cum le place celor din PAS, cu participarea experților din organizații internaționale reputate în sfera combaterii corupției, pentru a selecta judecători în această instanță de judecată. Însă, scrie canalul de telegram “Мамалыга и токана”, fiind în opoziție PAS nu a fost prea inspirată de această idee.

În general, reformele “pentru a-și supune totul” reprezintă un fenomen foarte caracteristic pentru administrația de stat moldovenească, indiferent de faptul cine se află la putere – oligarhul care a capturat statul sau ”proeuropenii anticorupție”, care au luptat împotriva lui. De aceea cum numai se schimbă puterea, imediat este lansată o reformă a tot ce deja a fost reformat anterior.

Fiind la guvernare, în a. 2002 PCRM a lansat reforma anticorupție și reforma organelor de control, prin crearea unei structuri specializate în lupta cu corupția și crimele economice – Centrul pentru combaterea crimelor economice și a corupției. Atunci opoziția, la fel, acuza partidul aflat la guvernare că a transformat CCCEC într-un “instrument de luptă cu oponenții regimului Voronin ”.

Și alte organizații guvernamentale au suportat, în anii lor de activitate, reforme conjuncturale . Spre exemplu, Serviciul pază de stat.

Înainte de a. 2016 SPS întotdeauna a fost subordonat președinților. Dar în decembrie, 2016 înainte de a începe mandatul președintelui Dodon, democrații au inițiat redenumirea urgentă a Serviciului pază de stat în Centrul de protecție și pază de stat, și trecerea instituției ”sub aripa” SIS. Ce-i drept, ulterior au găsit de cuviință să subordoneze guvernului Serviciul pază de stat. În subordinea președintei SPS a fost întors abia în iunie, 2019, după schimbarea puterii. La finele a. 2020 majoritatea parlamentară de atunci din nou a adoptat legea privind trecerea SPS din subordinea președintelui în subordinea parlamentului, cu trimitere la riscurile pentru securitatea națională, ce țin de a doua cetățenie a președintei Maia Sandu. PAS a contestat legea la Curtea Constituțională, și la 27 aprilie, 2021 CC a declarat neconstituțională decizia parlamentului, și a întors SPS în subordinea președintei.

Iată un alt exemplu de decizie conjuncturală: în a.2017 guvernanții din PDM au lansat reforma aparatului de stat. Era unul dintre angajamentele Chișinăului oficial față de Bruxelles, în cadrul implementării Acordului de asociere cu UE. Drept că această reformă trebuia efectuată încă în anii 2014-2015. În fond, îndeplinind angajamentele asumate față de UE, democrații reieșeau din interesele proprii.

S-a decis, că în fruntea ministerelor vor sta miniștrii (figuri politice) și secretarii de stat (figuri administrative). Autorii reformei spuneau, că miniștrii și adjuncții lor vin și pleacă, dar în activitatea aparatului de stat trebuie să existe continuitate. Aceasta va fi asigurată de secretarii de stat - administratori-sadea, selectați în bază de concurs pentru o anumită perioadă.

Oponenții politici au observat, că noua schemă de administrare a fost bine ”chibzuită”. Chiar dacă după alegerile parlamentare miniștri vor deveni reprezentanții altui partid, spuneau ei, pentru ” a asigura stabilitatea și continuitatea în activitate”, conducerea ministerelor o vor face secretarii de stat și adjuncții lor, selectați prin concurs, iar de facto – favoriții PDM. Astfel, prin intermediul acestei reforme, PDM încerca să-și păstreze întreaga putere, inclusiv în ministere luate aparte, în caz că rezultatul alegerilor va fi unui nefavorabil pentru el.

Partidul “Acțiune și solidaritate” , în reformele sale “mari” și “mici”, acționează în mod analogic. Acolo unde după accederea la putere nu se reușea înlăturarea legală din funcție a persoanelor “care nu inspiră încredere”, legea era rescrisă de urgență. Erau formate ”comisii de evaluare”, modificată procedura de numire a șefilor unor instituții publice, introduse mecanisme noi, care permit demiterea oficialilor de rang înalt (spre exemplu, a procurorului general) sau subordonarea organelor de supraveghere (spre exemplu, Consiliul superior al procurorilor). Evident, toate în numele democrației și a euro-integrării.

Tocarea granturilor pentru reforme

30 de ani de stres din cauza reformelor interminabile – este pentru cetățenii simpli și funcționarii de nivel inferior, care nu înțeleg ce-i așteaptă după finalizarea următoarei reforme. Unul dintre comentatori a scris că neîncrederea în ziua de mîine este varianta cea mai proastă pentru funcționarul public, care dorește în acest caz să-și asigure viitorul prin orice mijloace.

Dar autoritățile demult au înțeles: reformele-s o afacerea foarte profitabilă. E destul să rostești cuvintele “reforma justiției/administrației publice/sistemului de combatere a corupției” și să convingi că ești adeptul cursului european, că UE, SUA și alte țări sau organizații-donatoare imediat îți alocă credite și granturi pentru îndeplinirea lor. Și chiar dacă studiul special al Băncii mondiale demult a demonstrat, că ajutoarele externe dezvoltă dependența țărilor în curs de dezvoltare, duce la pierderea stimulentului pentru căutarea căilor de dezvoltare și stimulează creșterea corupției, fluxul injecțiilor creditare și a granturilor nu seacă.

În aceste condiții pentru demnitarii moldoveni nu-i profitabil să se angajeze în implementarea practică a legilor, programelor și strategiilor scrise de ei. La ce bun, dacă peste un an-doi donatorii vor mai aloca încă o sumă pentru reformarea a ceea ce deja a fost reformat, chipurile. O ilustrare strălucită a acestei poziții o vedem în istoria cu Strategia națională de dezvoltare regională.

În martie, 2010 guvernul a aprobat Strategia națională de dezvoltare regională, care urma să fie implementată în două etape –anii 2010-2012 și 2012-2019. Însă deja în vara lui 2013 cabinetul de miniștri aprobă o nouă Strategie națională de dezvoltare regională – pentru anii 2013-2015. Guvernanții au explicat asta prin faptul, că la baza documentului precedent nu au fost puse tendințele dezvoltării regionale ale UE, deși ambele proiecte au fost scrise cu ajutorul consultanților din străinătate. Prezența lor și serviciile bine plătite – un atribut obligatoriu al tuturor proiectelor și programelor de asistență tehnică a partenerilor de dezvoltare.

Cu ceva ani în urmă, Viorel Ciubotaru, expert în management strategic, globalizare și strategii de comunicare socială, a declarat că în conformitate cu calculele sale cca 50-80% din volumul granturilor “oferite” Moldovei, revin după aceea în UE –consultanților și companiilor europene, angajate pentru ”valorificarea” finanțării oferite. Mai pe scurt, un business pe granturi și altă asistență tehnică. Așa că în Moldova și oficialii locali, și cei din străinătate fac bani frumoși pe seama ”reformelor”. Și atunci, face oare să ne mirăm de infinitatea reformelor moldovenești?

Însă răul provocat de astfel de reforme și de reformarea constantă a tot și toate, este incomparabil mai mare ca banii care rămîn în Republica Moldova după ce o parte din ei este valorificată de consultanții străini, angajați de «partenerii de dezvoltare».

Vladislav Bordeianu