X 
Eurovision stiri: 515
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4005

Mbappe va juca pe postul de atacant central la Real Madrid

25 apr. 06:00   Sport
1766 0

Starul francez Kylian Mbappe a acceptat să evolueze pe postul de atacant central la Real Madrid, viitoarea sa echipă.

"Mbappe va fi numărul 9", titrează cotidianul AS, care citează o sursă din anturajul căpitanului selecţionatei de fotbal a Franţei, care îşi încheie contactul cu Paris Saint-Germain la finalul acestui sezon, transmite agerpres.ro

"Kylian ştie că, fiind la Madrid, îi va fi mult mai uşor să cîştige Liga Campionilor şi Balonul de Aur. Şi, dacă va cîştiga şi Gheata de Aur, cu atît mai bine pentru el. Jucînd ca număr 9 la Real Madrid, poţi fi entuziasmat de ideea de a marca goluri", a afirmat sursa respectivă.

În vîrstă de 25 de ani, Mbappe evoluează de mulţi ani în banda stîngă, atît la PSG, cît şi la selecţionata Franţei. La Real Madrid, campionul mondial din 2018 va trebui să facă faţă concurenţei brazilienilor Vinicius Junior şi Rodrygo, ambii cu evoluţii foarte bune ca extremă stînga. Căpitanul Les Bleus ar fi decis să se adapteze şi să evolueze ca atacant central la gruparea de pe Santiago Bernabeu, o poziţie cu care s-a familiarizat deja în acest sezon la PSG, sub comanda antrenorului Luis Enrique.

Kylian Mbappe nu şi-a anunţat oficial viitoarea destinaţie, în condiţiile în care Paris Saint-Germain şi Real Madrid ar putea fi adversare în finala actualei ediţii a Ligii Campionilor, programată în data de 1 iunie, pe stadionul Wembley, dacă vor reuşi să treacă de semifinale.

Francezul ar urma să fie prezentat ca jucător al echipei Real Madrid după data respectivă şi înainte de 17 iunie, cînd este programat primul meci al Franţei la EURO 2024.

În acest sezon, Mbappe a marcat 41 de goluri în 43 de meciuri oficiale disputate pentru de PSG în toate competiţiile.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?