"Astăzi am onoarea de a anunța că Xavi va continua ca antrenor principal al Barcelonei. El este foarte ambițios și vrea să ajute echipa să devină mai competitivă. Știm că a făcut unele declarații la mijlocul sezonului, dar astăzi avem vești bune, mi-a transmis entuziasmul și încrederea sa în acest proiect. Din punctul meu de vedere, stabilitatea este foarte importantă pentru acest proiect", a declarat președintele clubului, Joan Laporta, potrivit news.sportbox.
Xavi a declarat în ianuarie că intenționează să plece din funcție în iunie, dar ulterior presa a anunțat că tehnicianul în vîrstă de 44 de ani s-a răzgîndit deoarece „a crezut că poate continua munca începută pentru că se simte susținut”.
Duminică, Barcelona a pierdut în fața lui Real Madrid în meciul din etapa a 32-a a campionatului Spaniei cu scorul de 2:3. „Roș-albaștrii” se află pe locul al doilea în clasamentul La Liga, cu 70 de puncte, fiind devansați de clubul „Real” (81 de puncte). Tot în acest sezon, clubul catalan a pierdut în fața lui Paris Saint Germain în ¼ de finală a Ligii Campionilor.
Xavi se află la conducerea Barcelonei din 2021. Sub conducerea sa, echipa a devenit în sezonul 2022/23 campioana Spaniei și a cîștigat Supercupa Spaniei.
Adăuga comentariu