Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Monitorul Oficial a publicat Programul de susţinere a romilor pentru 2022-2025

9 sep. 2022,, 23:30   Societate
2179 0

Un șir de prevederi pentru asigurarea participării la viața socială și politică a populației de etnie romă se regăsește într-un amplu Program pentru susținerea populației acestei etnii din Republica Moldova pentru anii 2022-2025, publicat vineri, 9 septembrie, în Monitorul Oficial, informează Noi.md cu referire la moldpres.md.

Documentul stabilește un set de măsuri pentru facilitarea încadrării romilor în cîmpul muncii, inclusiv în serviciul public, precum și inițierea unor programe de formare profesională și de dezvoltare a spiritului antreprenorial al populației de etnie romă.

De asemenea, Programul garantează asigurarea accesului la educație, sănătate și la alte servicii publice fără discriminare pe criterii de echitate socială, dar și măsuri de stimulare a participării active a romilor la viața publică și socială a țării. Urmează să fie fortificat și statutul mediatorului comunitar, pentru ca acesta să-și poată exercita mai bine funcția de informare, coordonare, comunicare, încurajare, ghidare și de sprijinire a populației de etnie romă.

Documentul a fost elaborat de membrii grupului interinstituțional de lucru, în componența căruia au fost delegate peste 30 de persoane din partea autorităților și instituțiilor de stat, organizațiilor neguvernamentale preocupate de incluziunea populației rome, partenerilor de dezvoltare ș.a.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?